GRECEANII, FURCULITA SI STARIS, LA CONDUCEREA FRACTIUNII COMUNISTILOR SI SOCIALISTILOR
Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor va avea în Parlament o fracțiune din 32 de deputați, iar președintele acesteia va fi Zinaida Greceanîi. Vicepreședinți vor fi deputații Corneliu Furculiță și Constantin Starîș, iar secretar – Vasile Bolea.
Într-o emisiune la postul public de radio, Vasile Bolea a declarat că deciziile respective urmează să fie anunțate la ședința din 29 iulie. Deputatul a menționat că, potrivit Regulamentului Parlamentului, fracțiunea va avea posibilitate să delege și un vicepreședinte al legislativului. Deocamdată, numele acestuia nu a fost făcut public.
Vasile Bolea a spus că, marți, deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au avut o discuție informală cu deputații Partidului Acțiune și Solidaritate și ai Partidul politic Șor, despre repartizarea comisiilor permanente și componența numerică, repartizarea deputaților în delegațiile parlamentare internaționale. „Am ascultat doleanțele colegilor. Cu unele viziuni nu sîntem de acord și înțelegem că undeva se depășește cadrul legal”, a notat Vasile Bolea.
„Mîine, dacă vor dori colegii, o să avem un schimb de păreri, a doua rundă, pentru ca să luăm deciziile la ședința fracțiunii și să prezentăm procesul verbal referitor la repartizarea deputaților pe comisii, conducerea comisiilor, numirea în delegațiile internaționale”, a mai spus deputatul.
În noul Parlament au acces trei formațiuni politice. Este vorba despre Partidul Acțiune și Solidaritate – 63 de mandate, Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor – 32 de mandate și Partidul politic Șor – 6 mandate.
Sursa: IPN