Granitele SUA dinspre Mexic sunt fortate de sute de tigani romani. Ei se si filmeaza trecind ilegal frontiera, pe ritm de manele
Românii continuă să forțeze granițele Statelor Unite. Potrivit autorităților americane, numai în ultima lună a anului trecut, aproape 500 au fost prinși în timp ce încercau să intre ilegal pe tărîmul făgăduinței, comunică ProTv.ro.
Majoritatea celor în culpă pleacă din Mexic. Din această cauză, autoritățile mexicane au ajuns sa refuze intrarea în țară și turiștilor români care speră să își petreacă acolo concediul.
Potrivit celor mai recente statistici ale autorităților americane, în Decembrie anul trecut, ultima lună pentru care au fost centralizate datele, 471 de cetățeni români au fost prinși încercînd să intre ilegal în Statele Unite.
Cei mai mulți, prin Sud, venind dinspre Mexic. Se observă o creștere substanțială față de luna precedentă dar și față de luna Decembrie a anului anterior, cînd au fost prinși 272 de migranți din România.
În acest ritm, ar putea să fie depășit recordul de anul trecut din luna Mai, cînd 1.300 de cetățeni români au fost depistați la frontiera mexicano-americană.
Potrivit relatărilor de la fața locului, cei mai mulți dintre românii care încearcă să pătrundă ilegal în Statele Unite sunt cetățeni de etnie romă care profită de faptul că pot călători în Mexic fără viză.
Noua rețea de migrație în SUA, dezvoltată de interlopul Florian Tudor, zis Rechinu
Recent, un individ chiar se lăuda pe contul de TikTok cum trece ilegal frontiera cu un grup de migranți. În imagini se văd mai multe persoane care merg în șir indian și chiar transportă bărci gonflabile cu care traversează apoi fluviul către Statele Unite. Totul, pe ritmuri de manele.
O investigație realizată de jurnaliștii de la Rise Project a scos la iveală faptul că această nouă rută de migrație pentru români ar fi fost dezvoltată de către Florian Tudor, zis Rechinul.
Acesta ar fi acționat pe Riviera Maya. Tot el este acuzat și de fraude cu carduri clonate și spălare de bani. Rechinul este în prezent după gratii în Mexic, iar autoritățile noastre au cerut extrădarea sa, pînă acum fără succes.
Fenomenul are efecte negative asupra turiștilor care chiar vor să viziteze Mexicul. Astfel, la exact un an de cînd peste 100 de români au fost reținuți în aeroportul din Cancun și apoi trimiși în țară fără explicații, istoria se repetă.
„Sincer, tratați ca și criminali”
A pățit-o Emil Oprișa. Bărbatul trăiește și muncește în Spania.
Emil Oprișa: „Ne-a urcat la un etaj superior în aeroport și-apoi cînd am ajuns într-o mică antecameră ne-a spus să ne lăsăm bagajele din nou, să ne scoatem șireturile de la papuci, să dăm jos hainele în afară de tricou și pantaloni și au deschis ușa către un fel de cameră de detenție, aș numi-o. Sincer, tratați ca și criminali. Cît am stat eu, mie nu mi s-a dat apă și mîncare. Nu mi-au dat nici o explicație, absolut nimic. Nu mi-au spus absolut nimic. Mi-au spus doar că nu-mi va fi permisă intrarea în Mexic.”
Oficial, românii pot călători nestingheriți în Mexic, cîtă vreme la intrarea în această țară prezintă rezervări tipărite pentru cazare și zborul de întoarcere.
Importantă este și o dovadă că au resurse financiare pe durata șederii în țară, sub formă de bani cash sau extrase de cont.