Germania a repatriat 1.878 solicitanţi de azil polonezi de la începutul anului
Germania a cerut returnarea în Polonia a 1.878 de solicitanţi de azil de la începutul acestui an, în aceeaşi perioadă fiind primite 2.182 de cereri de azil de la alte state membre ale Uniunii Europene, a anunţat Luni Poliţia de Frontieră poloneză, transmite DPA, potrivit agerpres.
În întregul an trecut, au fost emise 3.929 de cereri de returnare în Polonia a solicitanţilor de azil.
O purtătoare de cuvînt a Poliţiei de Frontieră poloneză a declarat că în acest an 305 solicitanţi de azil au fost trimişi înapoi din Germania în conformitate cu ”regulamentele Dublin”.
Acestea prevăd care stat membru UE este responsabil pentru procesarea unei cereri de azil şi le permit ţărilor să retrimită solicitanţii de azil în statul unde au fost procesată iniţial cererea, dacă acea ţară este semnatară a ”regulamentelor Dublin”.
Sistemul Dublin a fost criticat de unele state UE şi de organizaţiile umanitare, care îl consideră ineficient şi periculos pentru drepturile refugiaţilor.
”Ei au solicitat protecţie internaţională şi au părăsit Polonia fără a aştepta o decizie”, a adăugat reprezentanta Poliţiei de Frontieră poloneză.