German Marshall Fund prognozeaza ca Ucraina va invinge Rusia din punct de vedere militar in 2023

Ucraina, cu sprijinul intens al NATO, ”va învinge Rusia din punct de vedere militar în 2023”, iar Moscova va suferi consecinţe politice „imprevizibile”, conform previziunilor pentru anul viitor ale German Marshall Fund of the United States (GMFUS), un think-tank care abordează probleme transatlantice, transmite EFE, potrivit agerpres.

Jacob Kirkegaard, economist membru al echipei GMFUS, a declarat, pentru EFE, în numele acestui grup, că, în 2023, Ucraina „îşi va elibera teritoriul, cu excepţia Crimeei” şi că, în ceea ce priveşte această peninsulă pe care Rusia a anexat-o ilegal în 2014, fie o va recupera, ”fie va opta să o asedieze pentru a forţa Rusia să se retragă”.

„Acest lucru va atrage după sine consecinţe politice imprevizibile în Rusia şi, deşi va fi o victorie glorioasă pentru Ucraina, UE, NATO şi pentru democraţia împotriva fascismului şi tiraniei, nu va marca începutul stabilităţii în Europa”, adaugă Kirkegaard.

„Regimul (preşedintelui rus) Vladimir Putin se va vedea ameninţat, iar soarta vastului arsenal nuclear al Rusiei va ajunge în topul preocupărilor politice şi de securitate globale”, consideră acest expert danez, care apreciază că, ”prin urmare, preţurile mondiale la energie nu vor scădea, deoarece livrările de ţiţei şi gaz ruseşti vor continua să fie supuse unor sancţiuni economice şi unor prime de risc considerabile”.

Totodată, pentru anul viitor, Kirkegaard preconizează că vor exista „creşteri ale ratei dobînzii imprudente şi excesive din partea BCE (Banca Centrală Europeană) care diagnostichează greşit climatul macroeconomic al UE”.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
05.11.24 - 00:02
04.11.24 - 16:28
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40