Hitler s-a temut să-l folosească

În contextul evenimentelor recente, unde gazul a fost probabil folosit în Siria, a ieşit la iveală un lucru interesant din istoria celui de-Al Doilea Război Mondial care implică reticenţa lui Hitler în utilizarea gazului sarin. Deşi Germania nazistă a creat gazul pentru prima dată şi avea depozitate tone de sarin în timpul războiului, Hitler a ales să nu îl folosească împotriva Aliaţilor, din motive care nu sînt pe deplin cunoscute, relatează History.

Este evident că Hitler a avut numeroase ocazii de a folosi gazul sarin, care a fost creat din întîmplare de savantul german Gerhard Schrader în 1938. Acesta dorea să inventeze un pesticid mai ieftin, dar prin amestecarea fosforului cu cianura a rezultat o substanţă care era mult prea toxică pentru utilizarea în agricultură. Această substanţă a impresionat savanţii din armată, numindu-l tabun, „tabu” în germană. Mai tîrziu au numit substanţa cu numele actual, sarin, fiind un acronim al numelor celor patru savanţi care l-au creat (în ultima sa formă).

La sfîrşitul războiului, Germania nazistă a produs aproximativ 12.000 de tone de sarin, suficient pentru a omorî cîteva milioane de oameni. De la începutul conflictului, ofiţeri de rang înalt din armata germană l-au presat pe Hitler cu scopul de a folosi gazul împotriva inamicilor, dar acesta a refuzat utilizarea toxinei.

Teorii care explică reticenţa lui Hitler

Unii istorici susţin că această ezitare are de-a face cu experienţa lui Hitler de pe front în Primul Război Mondial. Deşi Germania a folosit pentru prima dată arme chimice în acest conflict, în anul 1915, Marea Britanie şi Franţa au răspuns ulterior cu aceeaşi monedă. În ziua de astăzi, una dintre cele mai mari orori, dacă nu cea mai mare din Primul Război Mondial, este tocmai războiul chimic, făcînd extrem de multe victime prin utilizarea în principal a iperitei şi a clorului.

Istoricul Ian Kershaw descrie cum chiar Hitler a fost victima unui atac cu iperită în noaptea de 13-14 Octombrie 1918. După acest atac, Hitler a fost transportat la un spital militar din Pomerania, unde a aflat de vestea devastatoare a înfrîngerii Germaniei. Aşadar, ideea că Hitler s-ar fi opus utilizării gazului din motive etice este extrem de greu de crezut, pentru că nu ar fi în concordanţă cu alte evenimente, precum utilizarea de Zyklon B în lagărele de exterminare. Chiar şi fără acest aspect, există puţine dovezi istorice care ar asocia ezitarea lui Hitler cu experienţa sa pe front din timpul Primului Război Mondial.

Pot exista şi alţi factori. Unul important are legătură cu tactica Blitzkrieg dezvoltată de germani, care mai ales la începutul războiului a avut succes. Tactica presupunea bombardarea poziţiilor inamice, urmate apoi de avansarea trupelor terestre. Dacă bombardierele ar fi lansat gazul sarin, soldaţii germani ar fi fost afectaţi în momentul în care ajungeau în acea zonă. Cea mai bună ipoteză rămîne aceea că se temea de consecinţe şi de răspunsul Aliaţilor. Winston Churchill, prim-ministrul britanic din Al Doilea Război Mondial, a fost vocal în favoarea folosirii armelor chimice, susţinînd că astfel de strategii ar duce la un timp mai scurt de luptă şi ar fi chiar mai umane, dacă gazul este non-letal. „Gazul este o armă mult mai blîndă decît obuzele explozive şi forţează inamicul să accepte o decizie cu pierderi mai mici de vieţi omeneşti”.

Astfel, Churchill era pregătit pentru folosirea armelor chimice, dar doar dacă inamicii le foloseau primii. În Februarie 1943, cînd britanicii au aflat că germanii pot folosi gaz împotriva ruşilor în bazinul Doneţ, Churchill a scris oficialilor săi că „în cazul în care germanii folosesc gaz pe ruşi, vom răpunde cu înecarea în gaz a oraşelor germane la cea mai mare scară imaginabilă”.