FURNIZORII DE GAZE VOR FI OBLIGATI SA FACA STOCURI PENTRU DOUA LUNI DE IARNA

Furnizorii de gaze naturale de ultimă opțiune vor fi obligați să facă stocuri de gaze naturale pentru o cantitate echivalentă consumului a două luni de iarnă. O modificare în acest sens la Legea cu privire la gazele naturale etse propusă de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, transmite IPN.

Potrivit ministrului Andrei Spînu, printre alte modificări se propune ca Guvernul să aibă dreptul de a stabili obligație pentru efectuarea stocurilor de gaze naturale în calitate de rezerve de stat. De asemenea, se propune introducerea cadrului juridic necesar pentru determinarea în mod armonizat a tarifelor de intrare și ieșire pentru serviciul de transport – mecanismul de inter-compensare reciprocă între operatoriii de transport.

Propunerile vizează și introducerea prevederilor specifice privind integritatea și transparența pieței angro a gazelor naturale și acordarea dreptului ANRE de a efectua investigații privind manipularea pieței gazelor naturale – Regulamentul REMIT, dar și delimitarea activităților de trading (tranzacționarea online) și de furnizare a gazelor naturale.

Proiectul hotărîrii Guvernului cu privire la aprobarea proiectului de Lege pentru modificarea unor acte normative este supus dezbaterilor publice pînă pe 10 decembrie, pe platforma particip.gov.md.

Sursa: IPN