Funeraliile Papei Francisc plasează Roma în stare de asediu

Roma se află sub asediu pentru înmormîntarea Papei Francisc de Sîmbătă. Orașul Etern și inima sa, Vaticanul, se pregătesc să primească sute de mii de credincioși și VIP-uri, inclusiv președintele american Donald Trump, în condiții de maximă securitate, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Aglomerată cronic de valurile de autoturisme, autobuze și vehicule cu două roți, capitala Italiei, cu legendarele sale străzi pietruite, va fi închisă timp de cîteva săptămîni, de la funeraliile pontifului argentinian pînă la conclavul cardinalilor-electori care se vor întîlni în Mai pentru a-și alege succesorul.

Un coșmar pentru romani și turiști deopotrivă, care se luptă deja cu nenumărate șantiere și cu slăbiciunile sistemului de transport în comun. Situația traficului haotic de la Roma, unde proverbialele ambuteiaje generează o cacofonie continuă de claxoane, promite să se agraveze odată cu sosirea a aproximativ 150 pînă la 170 de delegații oficiale străine, toate urmînd să primească escorte din partea Poliției romane.
Încă de Miercuri, cînd sicriul Papei Francisc a fost purtat la Bazilica Sf. Petru, autoritățile italiene au blocat toate punctele de acces din jurul Vaticanului și străzile din jur.

”Întreaga zonă a Pieței Sf. Petru, și nu numai, va fi supusă unor controale foarte stricte”, a avertizat prefectul Romei, Lamberto Giannini.

Ofițerii în uniformă filtrează traficul și verifică în rucsacuri. Credincioșii trebuie să treacă prin controale de securitate asemănătoare aeroporturilor pentru a avea acces în Piața Sf. Petru, plasîndu-și bunurile în scanere cu raze X.

Grupuri de ofițeri de Poliție în uniformă stau de pază la diferite intrări și monitorizează cozile, în timp ce alții patrulează pe străzile care duc la bazilica Sfîntul Petru, un polițist precizînd că ”în jurul obiectivului sunt de serviciu cîteva sute de polițiști”.
În total, în zonă se află permanent în jur de 2.000 de oameni ai legii.

Jandarmeria Vaticanului și Carabinierii italieni sunt, de asemenea, prezenți în jurul Pieței Sf. Petru.

”Suntem la obiectiv de Luni și următoarele zile se anunță foarte dificile”, a declarat, pentru AFP, un membru al Gărzii Elvețiene, responsabil de securitatea Papei.

O zonă de excludere aeriană deasupra Romei este deja în vigoare, timp de 24 de ore pe zi. Au fost instalate unități speciale anti-drone cu dispozitive de bruiaj pentru a bloca orice activitate suspectă.

Avioanele de vînătoare sunt gata să decoleze în caz de urgență, iar pe acoperișurile clădirilor de pe Via della Conciliazione, care duce la Piața Sf. Petru, pînă la colina Janiculum, sunt desfășurate unități speciale de Poliție și carabinieri, susținute de lunetiști.
Elicopterele Poliției Naționale zboară și ele continuu deasupra centrului istoric.

”Este imposibil de știut cîți oameni vor asista la funeralii, deoarece mulți credincioși ar putea veni și pleca în timpul zilei, cel puțin cîteva sute de mii”, a declarat, pentru AFP, Pierfrancesco Demilito, șeful biroului de presă al Protecției Civile. Protecția Civilă intenționează să desfășoare între 2.000 și 2.500 de voluntari pentru a-i supraveghea pe credincioșii care vor merge în Piața Sf. Petru pentru a-i aduce un ultim omagiu Papei Francisc sau pentru a asista la funeraliile acestuia, a adăugat Demilito.
Dintre rîndul personalului sanitar al Protecției Civile și cel din regiunea Lazio, vor fi prezenți și aproximativ 500 de medici și asistente cu ambulanțele lor.

”Avem un plan modular care ne permite să creștem numărul de voluntari dacă este necesar”, a spus Demilito.

De această dată, și în contextul Anului Jubiliar - Anul Sfînt al Bisericii Catolice -, sunt așteptați în piață cel puțin 250.000 de credincioși, în timp ce pentru funeraliile lui Benedict al XVI-lea din Ianuarie 2023, s-au strîns în jur de 200.000 de oameni.

Pe lîngă Donald Trump, sunt așteptate să participe multe alte figuri importante ale politicii internaționale: președintele francez Emmanuel Macron, președintele ucrainean Volodimir Zelenski, președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva și președintele argentinian Javier Milei, Regii Belgiei și Spaniei, prințul William și premierul Keir Starmer al Regatului Unit, precum și lideri cheie ai Uniunii Europene.
În timpul funeraliilor lui Ioan Paul al II-lea din Aprilie 2005, peste 10.000 de membri ai forțelor de securitate au fost mobilizați în capitala Italiei, care a găzduit în jur de 200 de delegații. Printre monarhi, șefi de stat sau de Guvern, s-a numărat și președintele american de atunci, George W. Bush, care a fost însoțit de foștii președinți George Bush, tatăl său, și Bill Clinton.