Fără teme pentru acasă elevilor și eliminarea notelor – reforma Educației dorită de un partid parlamentar din Germania

Partidul de extremă stîngă Die Linke din Germania cere eliminarea temelor pentru acasă şi a notelor primite de elevi, semnalează Duminică dpa, potrivit Agerpres.

Agenţia a obţinut un document al partidului privind politica de Educaţie, care urmează să fie publicat Luni.

"Temele şi notele trebuie desfiinţate. Exerciţiile şi repetarea trebuie să aibă loc în timpul orelor de şcoală", susţine Die Linke. Politica propusă ia în considerare probleme importante ale sistemului de Educaţie din Germania, inclusiv numărul insuficient de cadre didactice, înrăutăţirea performanţelor de scris, citit şi matematică ale elevilor din clasele primare şi efectul inegalităţii economice între elevii din aceeaşi clasă. Formaţiunea de stînga consideră că sistemul şcolar actual, care diferenţiază elevii pe baza performanţelor şcolare, pe măsură ce trec de la un nivel de studii la altul, este "un accelerator al inegalităţii sociale".

Die Linke recomandă "aceeaşi şcoală pentru toţi" şi învăţarea în comun din clasa a I-a pînă într-a X-a, fără note şi teme, pentru a elimina "presiunea şi teama".

Conform viziunii partidului despre educaţie, Guvernul federal trebuie să controleze complet politica şi deciziile privind Educaţia, în loc să acorde o libertate sporită celor 16 landuri, cum se face în prezent.

Extrema stîngă mai cere o "ofensivă a instruirii" profesorilor şi învăţătorilor de la toate nivelurile şi investiţii majore în Educaţie.

Stephan Duell, liderul Asociaţiei Profesorilor Germani, a reacţionat rapid, condamnînd ideea "prostească" de renunţare la note şi arătînd că acestea au valoare pentru compararea elevilor între ei şi ca o cerinţă pentru accesul la învăţămîntul superior.

Die Linke este cel mai mic partid de opoziţie din Germania, creditat de sondajele din ultimele luni cu maximum 5% din opţiunile alegătorilor.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40