Fostul imam al orasului Praga, plasat in arest preventiv pentru sustinerea terorismului

Fostul imam al oraşului Praga, Samer Shehadeh, inculpat pentru sprijinirea terorismului, a fost plasat în arest preventiv, a anunţat Justiţia cehă, transmite AFP, potrivit Agerpres. ”El a fost plasat în detenţie. Nu pot oferi mai multe informaţii, ancheta este în desfăşurare”, a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvînt al districtului 5 din Praga, Jana Humeni. De origine palestiniană, dar născut la Praga, Samer Shehadeh s-a aflat în atenţia Poliţiei cehe în urmă cu cîţiva ani, în urma unor indicii privind radicalizarea sa. Potrivit presei cehe, el ar fi îndemnat membri ai comunităţii musulmane în Republica Cehă să nu participe la o manifestaţie la Praga contra terorismului.

Samer Shehadeh, arestat recent în Iordania şi trimis Joi în Republica Cehă, a renunţat la postul de imam în 2014 şi doi ani mai tîrziu a părăsit Cehia, alături de fratele său şi de cumnata sa. El i-ar fi ajutat pe aceştia să participe la lupte în Siria şi la antrenamente teroriste. Shehadeh riscă o pedeapsă de pînă la 15 ani de închisoare, a menţionat Parchetul ceh. Comunitatea musulmană din Cehia numără între 10.000 şi 20.000 de membri, dintre care doar aproximativ 3.000 sunt practicanţi, într-o ţară cu o populaţie de 10,6 milioane de locuitori.