FOSTA CONDUCERE A BNM, PE BANCA ACUZATILOR
![](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/5d616006c6c6e46b6a797096b94a49f0.jpg)
Fosta conducere a Băncii Naționale a Moldovei este cercetată penal pentru neglijență în serviciu. Procurorii au finalizat şi remis în judecată cauza penală de învinuire a patru persoane din conducerea Băncii Naţionale a Moldovei, trei dintre care au fost reţinute în vara anului trecut pe faptul neglijenţei în serviciu. Acestea ar fi permis, prin exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, spălarea unor sume imense de bani, în valoare de circa 22 miliarde de dolari, prin intermediul unei bănci din Republica Moldova, transmite sputnik.md.
Pe banca acuzaților vor ajunge viceguvernatorul Băncii Naţionala a Moldovei, directorul Departamentului Reglementare şi Supraveghere Bancară din cadrul Băncii Naţionale a Moldovei, şeful Direcţiei control bancar şi monitorizare a activităţilor de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului a Departamentului Reglementare şi supraveghere bancară din cadrul Băncii Naţionale a Moldovei, şeful adjunct al Direcţiei control bancar şi monitorizare a activităţilor de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului a Departamentul Reglementare şi supraveghere bancară din cadrul Băncii Naţionale a Moldovei.
Potrivit Procuraturii Anticorupţie, în perioada 2011-2014, inculpaţii au admis sau nu au întreprins acţiuni privind instituţia bancara supusă controlului cu periodicitatea de un an, fapt ce a generat efectuarea unor tranzacţii suspecte, de peste 22 de miliarde de dolari. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, inculpaţii riscă pînă la 6 ani de închisoare, cu privarea dreptului de a ocupa funcţii publice pînă la 10 ani.
![Bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene și alertă de atac aerian la nivel național Bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene și alertă de atac aerian la nivel național](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/cd2185c355ff4ef7b9333fecd1d0412e.jpg)
![Iranul avertizează SUA că dacă siturile sale nucleare vor fi atacate, ar duce la un Iranul avertizează SUA că dacă siturile sale nucleare vor fi atacate, ar duce la un](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/01faafe1fb7532ef9dc1249ec1fea0de.jpg)
![Prim-ministrul canadian anunță că țara sa va oferi un răspuns puternic și imediat la tarifele vamale impuse de SUA Prim-ministrul canadian anunță că țara sa va oferi un răspuns puternic și imediat la tarifele vamale impuse de SUA](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/2bdb087e1fbe73f9065f7636ec8eed12.jpg)
![La un summit informal, Luni, liderii europeni vor discuta despre o autonomie europeană de apărare în raport cu Rusia și SUA La un summit informal, Luni, liderii europeni vor discuta despre o autonomie europeană de apărare în raport cu Rusia și SUA](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/98a59213ffa1b1d4ef96a0be28eafd05.jpg)
![În SUA, s-a declanșat operațiunea de demitere a agenților FBI care l-au investigat pe Trump În SUA, s-a declanșat operațiunea de demitere a agenților FBI care l-au investigat pe Trump](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/7de07c5cef6577dcc450f4e516bdb664.jpg)
![Atacurile americane asupra grupării Stat Islamic din Somalia au ucis ”figuri-cheie” Atacurile americane asupra grupării Stat Islamic din Somalia au ucis ”figuri-cheie”](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/c9ee3a68a88b1abc8900c45654fd7b97.jpg)
![Guvernul britanic adoptă măsuri severe împotriva căilor prin care inteligența artificială este folosită spre a crea conţinut pornografic infantil Guvernul britanic adoptă măsuri severe împotriva căilor prin care inteligența artificială este folosită spre a crea conţinut pornografic infantil](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/aaaaa1f972d0e73ef5b265c4efa8ee13.jpg)
![Misterele construcției piramidei lui Cheops Misterele construcției piramidei lui Cheops](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/e7aa71dcf9dd99d4580281f715c415ae.jpg)
![Într-un atentat cu bombă din Moscova, un paramilitar pro-rus din Donețk a fost rănit grav Într-un atentat cu bombă din Moscova, un paramilitar pro-rus din Donețk a fost rănit grav](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/123d829308134b07dfb4f31a93023e49.jpg)
![Primul american executat în 2025 Primul american executat în 2025](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/1bb1a8f06de352ffd78e050d89fe9527.jpg)
![Elon Musk vrea să închidă USAID Elon Musk vrea să închidă USAID](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/c3a18fee831f5f3cab42e6e9b6d22378.jpg)
![Germanul care vorbea 100 de limbi străine Germanul care vorbea 100 de limbi străine](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/d898c07642b838d8b1170f0cbada8fe6.jpg)
![SUA. Întrevedere Netanyahu-Trump focusată pe încheierea războiului din Orientul Mijlociu SUA. Întrevedere Netanyahu-Trump focusată pe încheierea războiului din Orientul Mijlociu](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/cef3d06838597aeb35f4a67df14f71e0.jpg)
![După tarifele aplicate Chinei, Mexicului și Canadei de către Trump, acțiunile producătorilor auto europeni au scăzut drastic După tarifele aplicate Chinei, Mexicului și Canadei de către Trump, acțiunile producătorilor auto europeni au scăzut drastic](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/ea38e1b723660dc292375fedb6ccb9a1.jpg)