FORUMUL SOCIETATII CIVILE A REACTIONAT LA SITUATIA DE LA OFICIUL AVOCATULUI POPORULUI
Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic (FSCPE) a dat publicității o declarație privitoare la informațiile apărute în spațiul public, care se referă la situația legată de Oficiul Avocatului Poporului. Organizațiile membre ale Platformei Naționale din Moldova a Forumului Societății Civile al Parteneriatului Estic se arată extrem de îngrijorate de situația descrisă de unele surse media privind încălcările admise de către Avocata Poporului. „În acest context, cerem în regim de urgență explicații publice din partea Avocatei Poporului privind statutul cetățeanului Dumitru Godorog în cadrul instituției, implicarea acestuia în activitățile instituției, prezența unor potențiale conflicte de interese, abuz în serviciu și gestionare necorespunzătoare a patrimoniului instituției”, se menționează în declarația FSCPE, citată de IPN.
În același timp, FSCPE a solicitat structurilor competente să investigheze circumstanțele apărute în presă. „În cazul în care informațiile descrise în presă se confirmă, cerem Avocatei Poporului Natalia Moloșag să-și prezinte imediat și necondiționat demisia, deoarece prejudiciile aduse instituției Avocatul Poporului sînt incomensurabile”, se menționează în declarație.
Unele surse informaționale au arătat recent că Avocata Poporului Natalia Moloșag ar apela în exercitarea funcției la serviciile unei persoane condamnate anterior pentru acțiuni ilegale.
Platforma Națională a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic a fost creată în anul 2011 și în acest moment are 96 de organizații membre, 7 dintre acestea constituind organizații-umbrelă pentru alte peste 255 de organizații. Misiunea Platformei este consolidarea procesului de integrare europeană și de dezvoltare democratică a Republicii Moldova, contribuirea la procesul de advocacy și monitorizare a implementării Acordului de Asociere dintre Republica Moldova – Uniune Europeană și a altor documente relevante ce se referă la Parteneriatul Estic și relația Republica Moldova – UE.
Sursa: IPN