Fortele ruse incerca sa incercuiasca trupele ucrainene in regiunile Donetk si Lugansk

Ministerul Apărării din Ucraina spune că forţele ruse efectuează lovituri de artilerie de-a lungul unei mari părţi a frontului care străbate regiunile Lugansk şi Doneţk, în timp ce încearcă să spargă poziţiile defensive ucrainene. Serhiy Hayday, şeful Administraţiei Regionale Lugansk, a declarat, Luni seara, că, deşi toate părţile regiunii Lugansk aflate încă sub control ucrainean, sunt atacate, iar „situaţia de la Severodoneţk este cu adevărat cea mai dificilă”.  

"Bătăliile au atins intensitatea maximă. Forţele de ocupaţie ruse se angajează pe toată linia frontului şi încearcă să bombardeze poziţiile noastre din spate cu artilerie", a declarat, Luni, purtătorul de cuvînt al Ministerului Apărării ucrainean, Oleksandr Motuzianyk.  

”Forţele ruse încercă să încercuiască trupele noastre în regiunile Doneţk şi Lugansk”, precizează acesta.   

Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat, Luni, eforturi suplimentare ale Rusiei de a rupe apărarea ucraineană la Lugansk şi Doneţk, spunînd că artileria, loviturile aeriene şi rachetele au fost folosite în mai multe locuri, inclusiv în Lysychansk şi Soledar.  

Cea mai dificilă situaţie din Severodoneţk: oraşul din Estul Ucrainei şi vecinul, Lysychansk, sunt lovite de bombardamente constante, în timp ce forţele ruse încearcă să încercuiască apărătorii ucraineni.  

Forţele ruse încearcă să străpungă liniile ucrainene în această zonă şi să finalizeze capturarea Luganskului. Controlează aproximativ 90% din regiune, conform celor mai multe estimări, apreciază CNN.