FLASH-MOB ANTIVIOLENŢĂ

Un grup de 25 de copii, care au între 5 şi 15 ani, împreună cu ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Valentina Buliga şi reprezentanta UNICEF în R. Moldova, Alexandra Yuster, au împărţit, pe 4 iunie, publicului larg îngeraşi din hîrtie, în memoria copiilor care au avut de suferit în urma violenţei. Flash-mob-ul a avut loc în Grădina Publică "Ştefan cel Mare şi Sfînt", cu prilejul Zilei Internaţionale a Copiilor - Victime ale Agresiunii, marcată anual la 4 iunie.

Valentina Buliga, ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, a spus jurnaliştilor că îngeraşii de culoare albastră, cu mesajul "Nu tolera violenţa împotriva copiilor!", este adresat părinţilor, buneilor, rudelor, vecinilor, pentru ca aceştia să găsească alternativă agresiunii fizice. "Bătaia este o crimă împotriva copiilor. Cînd o persoană cunoaşte copii agresaţi, ea trebuie să sesizeze asistentul social sau pedagogii din şcoală", a opinat Buliga.

Solicitată de presă, Viorica Dumbrăveanu, şef de direcţie la minister, a precizat că în loc de a bate copilul, părintele trebuie să discute cu el, să îi explice prin jocuri anumite situaţii. Cînd în familie apar situaţii de conflict cu adolescenţii, atît părintele, cît şi copilul, necesită consiliere psihologică, a menţionat Dumbrăveanu.

Statistici ale UNICEF arată că în R. Moldova 16 la sută dintre copiii cu vîrsta sub un an sînt bătuţi de către părinţii lor. Fiecare al doilea copil de 1-7 ani a experimentat violenţa în familie. Totodată, doar 8% dintre părinţi consideră că o persoană ar trebui raportată la poliţie, dacă şi-a bătut copilul. La începutul anului curent, o fetiţă de 5 ani din raionul Leova a decedat, după ce a fost bătută de tatăl său.

Moldpres

01.12.24 - 15:12
01.12.24 - 15:11
01.12.24 - 15:09
01.12.24 - 15:08
02.12.24 - 14:59
04.12.24 - 00:36
05.12.24 - 00:24
03.12.24 - 01:00
06.12.24 - 16:26
05.12.24 - 15:13
05.12.24 - 15:15
03.12.24 - 00:51
06.12.24 - 16:24
04.12.24 - 00:32
02.12.24 - 15:12