Fiul șefului tribului Uganda s-a angajat să trimită trupe pentru ”apărarea Moscovei”

Fiul preşedintelui ugandez Yoweri Museveni, Muhoozi Kainerugaba, a afirmat că va trimite trupe ale Ugandei pentru ”apărarea Moscovei”, în cazul unei ameninţări „imperialiste”, informează AFP, potrivit agerpres.

„Numiţi-mă ‘putinist’ dacă vreţi, noi, Uganda, va trebui să trimitem soldaţi pentru a apăra Moscova dacă ea va fi vreodată ameninţată de imperialişti”, a scris el pe Twitter.

„Occidentul pierde timpul cu propaganda pro-ucraineană inutilă”, a adăugat fiul preşedintelui ugandez, susţinător fervent al lui Vladimir Putin.

El a anunţat, de asemenea, înfiinţarea unui canal de televiziune şi de radio cu iniţialele numelui său, ”MK”.

Kainerugaba, 48 de ani, un obişnuit al declaraţiilor polemice pe Twitter, şi-a anunţat, luna aceasta, candidatura pentru alegerile prezidenţiale din 2026.

Pe 18 Octombrie 2022, Yower Museveni declarase că unicul său fiu – el mai are trei fete – nu va mai posta pe Twitter despre treburile ţării, după o serie de tweeturi polemice la începutul lui Octombrie în care el ameninţase inclusiv să invadeze Kenya.

Uganda s-a abţinut în timpul voturilor de la Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) asupra conflictului ucrainean, printre care şi cel de la un an de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina şi care îi cerea Moscovei să-şi retragă trupele din această ţară.

În Iulie, în timpul unui turneu în Africa al ministrului rus de Externe Serghei Lavrov, Kainerugaba a declarat, făcînd aluzie la Rusia: ”Cum am putea fi noi împotriva cuiva care nu ne-a făcut niciodată rău?”.

Rusia are, în mod tradiţional, legături puternice cu Africa, datorită ajutorului său dat mişcărilor de independenţă de pe acest continent, pe atunci în conflict cu puteri coloniale.

Observatorii au considerat multă vreme că era de aşteptat ca Muhoozi Kainerugaba să devină succesorul politic al tatălui său, Yoweri Museveni, astăzi în vîrstă de 78 de ani.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
05.11.24 - 00:02
04.11.24 - 16:28
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40