FESTIVAL AL FILMULUI SUEDEZ

În perioada 1-5 noiembrie, la Chişinău a avut loc Festivalul Filmului Suedez, ediţia a doua. La deschiderea oficială a Festivalului, Ambasadorul Suediei în R. Moldova, Ingrid Tersman, a mulţumit organizatorilor evenimentului, îndeosebi Institutului suedez de film, pentru oportunitatea de a prezenta cinefililor moldoveni recentele realizări ale cinematografiei suedeze. Înainte de proiectarea filmului documentar “Palme”, căruia i s-a conferit anul trecut Premiul de onoare al Stockholmului, a vorbit realizatoarea acestei pelicule, regizoarea Kristina Lindstrom. “Am căutat alte aspecte ale vieţii unei persoane şi ale unei personalităţi, fie şi controversate, de talia lui Olof Palme. În rest, tot mapamondul ştie de asasinarea lui, care, spre regret, încă n-a fost elucidată. Pentru Suedia, ţară a consensului, această crimă nu lasă pe nimeni indiferent, nici pe cei care-l agreau pe Palme sau îl urau. Este o traumă, dar şi un impuls spre o direcţie nouă”, a afirmat regizoarea. Peliculele “Mi-e dor de tine”, “Final fericit”, “Stockholmul de Est” au fost prezentate în original, cu subtitrare în limba română. În zilele de 8-12 noiembrie, Festivalul Filmului Suedez se va desfăşura la Tiraspol.

Sursa: Moldpres

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40