IX. Karl Stern, „Fuga de feminitate”

Mărturisind cu sinceritate propriile rătăciri feministe, care l-au dominat de-a lungul cîtorva decenii, Henry Makow spune că despărţirea de această iluzie pernicioasă a survenit în urma unei lecturi. Anume cartea unui medic psihiatru, Karl Stern, citată în intertitlul de mai sus, publicată în 1964, a ajuns să-i confirme ceea ce îi şopteau instinctele. Aşadar,

„Conform părerii lui Stern, masculinitatea este definită prin „putere”. Bărbatul oferă condiţiile fizice, sociale şi culturale pentru universul intim al familiei. Bărbaţii sînt cei care protejează şi întreţin familia. Ei sînt cei care îşi asumă riscuri, care se angajează în aventuri şi au calităţi de ctitori”.

Iar acum, dragi cititori, după ce aţi parcurs acest citat, priviţi în jur, la tinerii de azi, cei din preajma dumneavoastră, şi întrebaţi-vă cîţi dintre ei mai emană putere, curaj, fermitate, temeritate, îşi asumă riscuri şi rîvnesc un cămin familial, căruia să îi poarte de grijă. Din nefericire, prea puţini. Junii de astăzi, eternii imberbi pînă în pragul vîrstei senectuţii, deseori subdezvoltaţi fizic şi goliţi de orice urmă de voinţă, nonşalanţi şi relaxaţi, parcă sînt decupaţi din versul eminescian:

„Vorbesc pe nas, ca saltimbanci se strîmbă:
Stîlpi de bordel, de crîşme, cafenele
Şi viaţa lor nu şi-o muncesc – şi-o plimbă”. („Junii corupţi”)

Coborîţi la condiţia de insecte sociale, fără scop, idealuri, aspiraţii, răspundere şi conştiinţa propriei meniri, tinerii de azi rătăcesc într-un univers opac, străini de orice ataşamente profunde. Sînt excepţii? Desigur, însă şi de această dată doar pentru a confirma regula generală. Iar tendinţa dominantă tindă să le elimine şi pe acestea.

În continuare autorul trece la definirea feminităţii, inspirîndu-se şi din cartea medicului citata mai sus:

„Feminitatea se defineşte pe sine prin relaţiile de iubire. Psihologia feminină are drept fundament purtarea de grijă faţă de soţ şi faţă de copii, ea avînd nevoie, în schimb, de a se simţi iubită şi folositoare. Femeile fac să circule iubirea în interiorul familiei cam în felul în care inima pompează sîngele în întregul trup. Jertfirea de sine propulsează iubirea în acest circuit”.

Anume aşa a fost din vechime şi aşa trebuie să fie relaţia între bărbat şi femeie. Doar că planurile sforarilor obsedaţi să alieneze societatea pentru a o putea controla şi exploata sînt altele. De aici şi interpretările neomarxiste cu femeia zugrăvită ca proletar sub jugul bărbatului-exploatator. Încă o dată: relaţia între cei doi este de complementaritate, nu de rivalitate. Aşa cum scrie şi autorul nostru într-un pasaj de o frumuseţe aparte:

„Nemulţumirea generală e aceea că bărbaţii nu mai ştiu să fie bărbaţi, iar femeile nu mai ştiu să fie femei. Ne-ar ajuta să ne imaginăm iubirea heterosexuală ca pe un dans simbolic. Bărbatul conduce, femeia îl urmează. Nu poţi realiza un dans graţios dacă fiecare din cei doi parteneri nu îşi execută cum trebuie rolul.

Dansul este iubirea. Bărbatul întotdeauna ţine cont de dorinţele partenerei sale, deoarece o iubeşte. Într-un vals, cine ar putea spune al cui rol este mai important? Ambii parteneri au valoare egală. Dansul presupune atît dinamismul bărbatului, cît şi frumuseţea, graţia şi tandreţea femeii”.

Pentru a ajunge la formulări atît de poetice autorul însuşi a parcurs o lungă cale de eşecuri şi suferinţe, care, iată, au fost însuşite ca nişte lecţii. Acestea ar putea fi utile şi altora, şi nu e neapărată nevoie ca toată lumea să îşi irosească o jumătate din viaţă în poticniri pînă să dibuie cărarea ce duce spre luminiş. Să vedem în continuare cum îşi defineşte relaţia sa cu propria nevastă însuşi autorul:

„Avem o relaţie aproape cu desăvîrşire lipsită de divergenţe. Ea îmi spune ce gîndeşte, dar nu îmi spune niciodată ce să fac (cu alte cuvinte, nu mă controlează). Nu se plînge niciodată, nu mă critică, nu se ia la întrecere cu mine (Acestea sînt, de altfel, cele trei puncte capitale pe care femeia ar trebui să le evite)”. (va urma)

Iurie ROŞCA