III. Revoluţia ca apostazie

Expunînd cu simplitate şi exactitate natura relaţiilor fireşti dintre bărbat şi femeie, autorul oferă nişte formule pe înţelesul oricui: „Feminitatea are drept trăsătură definitorie iubirea unei femei pentru soţul, copii şi familia ei. Masculinitatea are drept trăsături definitorii puterea şi spiritul de conducător… Femeile nu pot avea totul. În sfera personală, ele trebuie să facă alegerea între dragoste şi putere. Astfel funcţionează heterosexualitatea. O ideologie care distribuie egal puterea este una ce ţinteşte către neutralizarea heterosexualilor. Masculinizează femeile şi efeminează bărbaţii (subl. noastră – Iu. R.). Creează hetero-homosexuali – doi indivizi identici, incapabili de a stabili o relaţie, în loc de doi indivizi complementari”.

Rolul devastator pe care îl deţine de secole un cartel bancar, care utilizează diverse reţele secrete cum sînt masoneria, este scos în vileag de către H. Makow fără menajamente şi jumătăţi de măsură. Anume aici descoperă autorul originile feminismului. Cunoaştem prea bine maniera în care reacţionează aceste congregaţii şi exponenţii lor din viaţa publică: ei iau totul în derîdere, îi scot pe cei care rostesc adevărul întreg drept demenţi şi ricanează cu ipocrizie, invocînd „teoria conspiraţiei”, pe care au şi transformat-o într-un semn al alienării mentale. „Începînd cu epoca „iluminismului”, cultura apuseană a fost în esenţa sa luciferiană. Ea se bazează pe negarea lui Dumnezeu”, subliniază autorul.

Acum să ne amintim că atît sub vechiul regim comunist, cît şi sub noul regim liberal copii învaţă la şcoală aceleaşi dogme ale Modernităţii, care fac din aşa-zisul Iluminism şi din Revoluţia Franceză, dar şi din darwinism cu tot cu evoluţionismul lui stupid, dar şi din ideea de progres şi din cea de om ca „măsură a tuturor lucrurilor” elemente obligatorii ale noului cult păgîn, impus cu străşnicie societăţilor obligate să-şi uite originea divină şi rosturile adevărate. Omul a încetat să fie unul religios şi a devenit „un animal raţional”, iar zeiţa Raţiunii L-a detronat pe Creator şi îşi impune cu viclenie şi perversitate impostura. Ce are toată această tărăşenie cu feminismul, vă veţi întreba? Vă răspunde imediat prietenul nostru canadian:

„Istoria apuseană este punctată de o serie de „revoluţii” susţinută de aceşti bancheri – cea engleză, americană, franceză şi rusă. „Revoluţie” înseamnă răsturnarea lumii cu susul în jos, înlocuirea lui Dumnezeu cu bancherul, adică înlocuirea Vechii Ordini (aristocraţia, Biserica) cu Noua Ordine Mondială. „Revoluţia” sexuală a constituit o parte a acestui proces. Fiindcă creează bani, bancherii cred că ei sînt Dumnezeu. Ei cred că pot fi artizanii realităţii”.

Atunci cînd ne plîngem de oligarhii locali, cînd ne lamentăm că aceştia au uzurpat puterea şi că au pervertit lumea cu bani murdari şi spălare de creieri prin TV, trebuie să realizăm că aceştia nu sînt decît nişte mici copii pe lîngă plutocraţia care controlează prin metode la fel de abominabile „marele joc”. În momentul în care negustorul a eliminat din scena istoriei preotul şi războinicul, numele adevărat al formei de guvernămînt impuse societăţilor occidentale, iar mai tîrziu practic întregii lumi, este mamonocraţie. Pentru a-şi menţine controlul asupra popoarelor, ea a creat toate variaţiunile de ideologii şi mituri politice, economice şi culturale, inoculate cu metodă în minţile golite de sensuri şi repere. Şi aici curentul feminist este doar o piesă din acest angrenaj sofisticat. Iar ca experimentul să reuşească, era nevoie ca Dumnezeu să fie izgonit, deportat, defăimat şi scos înafara legii. Sau, altfel zis, am fost constrînşi să acceptăm minciuna „secularismului”, ceea ce nu a fost atît de dificil de impus după ce ni s-a rupt conexiunea la sacralitate.

Henry Makow ne atrage atenţia asupra pretinsei „neutralităţi” a statelor moderne, care prin constituţie se erijează în această jalnică impostură. În capitolul „O conspiraţie împotriva Lui Dumnezeu” el arată:

„Credem că trăim într-o societate „secularizată” (adică neutră din punct de vedere religios). Însă nu Îl putem izgoni pe Dumnezeu din lume, după cum nu putem suprima lumina fără să fim înghiţiţi de întuneric. Secularismul este, în fond, stadiul de trecere de la o civilizaţie fundamentată pe adevărul spiritual la una fundamentată pe credinţa ocultă a bancherilor luciferieni. Mai întîi sîntem dezbăraţi de religie; apoi ni se propovăduieşte dogma new-age-istă (luciferiană)”.

Expun în mod deliberat cel puţin o mică parte a tezelor de bază din cartea pe care o prezint tocmai ştiind bine că multă lume pur şi simplu nu are timp să se aplece asupra unor lecturi de acest gen. Acum să trecem la alt capitol. Să vedem care este rolul presei în alienarea femeilor. „Fiecare faţetă a mass-mediei (filme, televiziune, reviste, muzică, reclame, „ştiri”), – susţine autorul, – este folosită pentru îndoctrinare şi control social”. Făcînd trimitere la Myrna Blyth, autoarea cărţii „Cum femeile din media vînd nefericirea – şi liberalismul – femeilor din America”, H. Makow scrie:

„Conform părerii lui Blyth, revistele pentru femei deţinute de iluminaţi au subminat instinctele naturale de iubire ale femeilor prin următoarele mantre: 1) bărbaţii nu mai sînt demni de încredere; 2) femeile sînt victime prin însuşi sexul lor; 3) femeile ar trebui să fie egoiste; 4) sexul nu este apanajul iubirii şi al căsătoriei; 5) împlinirea de sine rezidă în carieră, şi nu în familie”.

Oare nu anume acest model este preluat de către tinerele noastre în ultimele decenii? Fiind virusate de miturile impuse prin cultura de masă, acestea nici măcar nu realizează starea de anormalitate şi de nefericire în care sînt aruncate de către „stăpînii discursului”. Tehnologiile moderne permit inocularea acestui drog prin anestezierea totală a conştiinţei. Iar starea de nefericire, nefiind resimţită, este percepută ca o fericire adevărată şi ca o culme a performanţei spre care trebuie să aspire orice victimă inconştientă a noului cult. Astfel, întreaga experienţă multimilenară a omenirii, toată viaţa plină de sens şi de jertfă a bunicilor şi a mamelor, care se dedicau familiei, naşterii şi creşterii copiilor, este privită de către tinerele domniţe ca ceva depăşit, demodat, patriarhal. Fiind atrase de fascinaţia propriei împliniri, dornice „să mai trăiască şi pentru ele”, aceste suflete rătăcite îşi iau zborul către „visul femeii moderne” ca fluturele de noapte spre becul aprins.

Şi ca să nu se creadă că trucul cu eliberarea femeii de povara familiei şi absorbţia ei în cîmpul muncii este o idee nouă, izvodită de către liberali pentru a dubla numărul de angajaţi, dar şi de consumatori (consumatoare cu propria pungă în poşetă!), autorul ne oferă un citat din Friedrich Engels (precizare pentru tînăra generaţie: Engels este, alături de Karl Marx, fondatorul comunismului):

„Condiţia primordială pentru eliberarea femeilor măritate este de a le aduce pe acestea în industria publică, ceea ce de la sine va antrena abolirea familiei monogame în calitatea sa de unitate economică a societăţii”. („Originile familiei, proprietatea privată şi statul” , New York, International Publishers, 1942, p. 67).

Nimic surprinzător în citatul de mai sus. Comunismul şi liberalismul sînt două ideologii-gemene ale experimentelor sociale puse la cale de către aceleaşi forţe oculte, pe care obişnuim să le numim generic şi eufemistic „spirit al Modernităţii”. Căci multiple sînt manifestările duhului rău în lume. Aşa cum spune şi Evanghelia după Marcu (5:9), „Legiune este numele meu, căci sîntem mulţi.”.

(va urma)

Iurie ROŞCA