FBI a perchezitionat resedinta lui Trump din Florida

Fostul Preşedinte american Donald Trump a anunţat, Luni, că celebra sa reşedinţă din Florida, Mar-a-Lago, a fost percheziţionată de Poliţia Federală (FBI), transmite AFP, potrivit agerpres.

Republicanul, implicat direct sau indirect în mai multe dosare judiciare, nu a precizat motivul. Dar, potrivit presei americane, intervenţia ţine de o anchetă privind proasta gestionare a unor documente clasificate care fuseseră trimise la Mar-a-Lago.

„Naţiunea noastră trăieşte vremuri întunecate, frumoasa mea casă, Mar-a-Lago din Palm Beach, Florida, este sub asediu şi a fost percheziţionată şi ocupată de numeroşi agenţi FBI”, a declarat Donald Trump, într-un comunicat, pretinzînd că este supus unei „persecuţii politice”.

„După ce am lucrat şi am cooperat cu agenţiile guvernamentale implicate, această percheziţie neanunţată a casei mele nu a fost nici necesară, nici adecvată”, a afirmat el.

„Chiar mi-au spart seiful!”, s-a indignat Trump, care nu se afla acolo, potrivit New York Times.

Contactat de AFP, FBI-ul, care nu a confirmat percheziţia deocamdată, a refuzat să facă orice comentariu.

În Februarie, Arhivele Naţionale au declarat că au fost nevoite să recupereze din Florida 15 cutii de documente pe care Donald Trump le-a luat cu el cînd a părăsit Washingtonul, In ianuarie 2021.

În aceste cutii, scrisori de la Barack Obama şi liderul Nord-coreean Kim Jong Un, o hartă a Statelor Unite care făcuse obiectul unor schimburi de replici furtunoase cu serviciul meteorologic american, dar şi, potrivit Washington Post, mai multe documente parafate „top secret”.

Arhivele Naţionale au afirmat că republicanul nu avea nici un drept să plece cu aceste cutii: conform unei legi din 1978, orice Preşedinte american trebuie să transmită toate e-mailurile, scrisorile şi alte documente de lucru ale sale acestei Agenţii, însărcinată cu păstrarea lor.

Această Agenţie Federală a cerut Justiţiei americane să deschidă o anchetă asupra acestor fapte, potrivit presei americane.

De asemenea, personalul Casei Albe a descoperit, în mod regulat, teancuri de hîrtii care înfundau toaletele şi l-au suspectat pe Preşedinte că dorea să scape de documente, potrivit unei viitoare jurnalistă vedetă a cotidianului New York Times.

Anunţul percheziţiei nu a întîrziat să provoace indignare în rîndurile republicanilor.

Liderul conservatorilor din Camera Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, a denunţat o „instrumentalizare intolerabilă în scopuri politice” a Departamentului de Justiţie, promiţînd o anchetă asupra funcţionării acestuia cînd republicanii vor reveni la putere.

O Comisie parlamentară încearcă, de asemenea, să facă lumină asupra rolului pe care l-a jucat omul de afaceri în asaltul asupra Capitoliului la 6 Ianuarie 2021.

În acea zi, sute de partizani ai săi au provocat violenţe şi haos în sediul Congresului, întîrziind certificarea victoriei lui Joe Biden la prezidenţiale.

Departamentul de Justiţie anchetează asupra acestui atac, dar deocamdată nu a declanşat urmărirea penală a fostului Preşedinte.

La sfîrşitul lui Iulie, procurorul general al SUA, Merrick Garland, nu a exclus, însă, această posibilitate.

„Intenţionăm să tragem la răspundere pe oricine este responsabil penal pentru rolul său în evenimentele din jurul datei de 6 Ianuarie, în orice tentativă de a interfera cu transferul legal de putere de la o Administraţie la alta”, a spus el.

În plus, la New York se desfăşoară două anchete, una civilă şi cealaltă penală, asupra unor suspiciuni de fraudă financiară în cadrul Trump Organization.

Donald Trump, în continuare foarte popular printre republicani, cochetează din ce în ce mai deschis cu ideea de a candida la Preşedinţie în 2024, mai scrie AFP. 

02.04.24 - 12:28
03.04.24 - 13:42
03.04.24 - 13:44
01.04.24 - 12:39
01.04.24 - 12:46
05.04.24 - 19:01
05.04.24 - 17:10
07.04.24 - 00:04
05.04.24 - 17:10
06.04.24 - 13:48
07.04.24 - 00:09
05.04.24 - 17:07
09.04.24 - 12:16
09.04.24 - 12:15
06.04.24 - 13:46