Iubesc femeia…

Cea mai stupidă chestiune la care se poate deda un mascul este aceea prin care, pe 1 şi 8 Marie, începe să ridice osanale Femeii pe care, în restul zilelor, o trimite în mă-sa, la cratiţă şi din ce în ce mai rar în dormitor. Reţineţi că aceste afirmaţii le face cineva care recunoaşte cu mîndrie că este cel mai devotat, eroic şi mîndru sclav al femeii, fie că este mama, fiicele, soacra, iubita sau cea mai nefericită cerşetoare.

În zilele pe care le trăim, mi se pare de-a dreptul aberant să existe o zi marcată internaţional ca fiind a FEMEII. Însăşi existenţa acestei zile înscrisă anual în calendar creează premisa perfidă pentru bărbaţi, mă rog, pentru unii, de a exulta fals sau de a-şi exhiba nişte sentimente înălţătoare faţă de femei de care a doua zi uită rapid. Recunosc că sînt de modă veche, în percepţia unora, numai că mă întreb retoric: de ce trebuie să fiu considerat a fi de modă veche atîta timp cît am fost deprins ca zilnic să văd în FEMEIE o zeiţă, indiferent de condiţia ei socială?

Cînd afirm că internaţionalizarea calendaristică a Zilei Internaţionale a Femeii mi se pare aberantă sau chiar desuetă mă gîndesc la înseşi originile ei, iar aici voi recurge la un scurt istoric.

Apărută într-o vreme a marilor tulburări sociale, Ziua Internaţională a Femeii s-a ales şi cu moştenirea protestului tradiţional şi a activismului politic. În anii de dinainte de 1910, destul de multe femei din ţările dezvoltate industrial munceau. Slujbele lor, majoritatea în domeniul textilelor şi al serviciilor casnice, erau însă supuse discriminării sexuale şi erau plătite mult mai prost decît cele ale bărbaţilor. Astfel au apărut organizaţiile sindicale, iar de aici pînă la revoltele industriale n-a mai fost decît un pas. În SUA, opresiunea şi discriminarea fac ca femeile să devină tot mai implicate în campanii pentru a determina o schimbare. În 1908, 15.000 de femei au manifestat la New York cerînd un program de muncă mai scurt, salarii mai bune şi drept de vot.

Un an mai tîrziu, în urma unei declaraţii a Partidului Socialist din America, prima Zi Naţională a Femeii a fost sărbătorită în Statele Unite ale Americii pe 28 Februarie. Femeile americane au continuat să marcheze această sărbătoare în ultima duminică din Februarie pînă în 1913. În 1910, cea de-a doua Conferinţă Internaţională a Femeilor Muncitoare s-a ţinut la Copenhaga. O femeie pe nume Clara Zetkin, lidera organizaţiei femeilor din Partidul Social Democrat din Germania, a adus în discuţie ideea de a stabili o Zi Internaţională a Femeii, o sărbătoare care să fie marcată în aceeaşi zi în toate ţările, în sprijinul luptei femeilor pentru drepturile lor. Astfel, în urmă cu 100 de ani, pe 19 Martie 1911, a fost sărbătorită prima Zi Internaţională a Femeii, în Austria, Danemarca, Germania şi Elveţia. Peste un milion de femei şi bărbaţi au participat în această zi la manifestaţii pentru ca femeilor să li se acorde drepturi legate de muncă, dreptul la vot, educaţie şi de a deţine funcţii publice.

În zorii Primului Război Mondial, în timpul campaniilor pentru pace, rusoaicele au sărbătorit pentru prima dată Ziua Internaţională a Femeii în ultima Duminică din Februarie 1913. În acelaşi an, după consultări şi discuţii, Ziua Internaţională a Femeii a fost mutată pe data de 8 Martie. În urma Revoluţiei din Octombrie 1917, bolşevica Alexandra Kollontai l-a convins pe Lenin să oficializeze Ziua Internaţională a Femeii în Uniunea Sovietică. Mai apoi, 1975 a fost declarat "Anul Internaţional al Femeii" de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU). Începînd cu acest an, Ziua Internaţională a Femeilor a fost adoptată de multe dintre Guvernele ţărilor care pînă atunci nici nu aflaseră de existenţa ei.

Este cît se poate de adevărat că şi în zilele noastre femeile sînt discriminate crunt în multe din ţările lumii, fiind suficient să ne referim la discriminările impuse religios. Ca o contrapondere, însă, mişcările feministe înregistrează cele mai paradoxale evoluţii. S-a ajuns pînă acolo cu egalitarismul dintre sexe încît asistăm la o adevărată masculinizare a femeii. Este suficient să le urmărim dezvoltarea musculară prin sălile de forţă. Te şi temi să le saluţi pe unele spunîndu-le „sărut mîinile”, de teamă să nu-ţi aplice vreun upercut. Nu ai de unde şti dacă nu primeşti vreun croşeu de dreapta sau stînga atunci cînd te iluzionezi că o poţi curta pe vreo fată cu o poezie, în timp ce ea poate că doreşte să o cucereşti cu numere fizice de ridicări la bară sau flotări.

Cu toate acestea, însă, FEMEIA continuă să fie universul şi esenţa vieţii noastre, a întregii planete. Am fost născut din ea pentru că şi ea a fost născută pentru mine! Chiar dacă aş fi fost plămădit din lut, aş fi fost orb, mut, surd şi ştirb fără FEMEIE. Cînd îngenunchez în faţa EI, simt că devin, la rîndu-mi, parte din zeitatea care este EA. Toată viaţa am avut şi am convingerea că fiinţînd în această lume trăiesc în FEMEIE, căci ea, dintotdeauna, a fost însuşită cu harul de a mă face să mă simt bărbatul ei puternic, care o ocroteşte, o iubeşte şi o slujeşte la fel cum şi EA devine cealaltă parte puternică a mea, acea parte pe care eu n-o pot întruchipa.

Ca să sparg o firească şi stingheritoare tăcere, îmi permit, în final, să rememorez cîteva versuri ale poetului Mircea Dinescu, închinate, fireşte, FEMEII:

„Sub paşii tăi cad viermii în extaz,/Se bîlbîie salcîmii şi fac spume,/Ruşinea-mi fuge beată din obraz/ Şi m-aş dori pămînt muşcat de rîme/Pe care, surîzînd, să-l calci fără sfială,/Trupul să-ţi plimbi în douăşpe caleşti/Înveşmîntată-n piele goală./ Ianuarie să curgă-n luma Mai,/Să-nebunească în altare popii/Şi regii sub coroanele de paie/ Cînd treci prin dreptul meu şi mă dor ochii.”

Mihai CONŢIU

P. S. Făţăria şi ipocrizia masculină universală invocată în titlu se referă şi la aceea că rîvnim dispreţuitor la femeia prostituată fără să vedem în ea MAMA sau FIICA, la fel cum facem şi în faţa celei care cerşeşte sau se osteneşte în treburi pe care noi le considerăm a fi sub demnitatea noastră de masculi potenţi închipuiţi. Un an întreg ca, pe 8 Martie, să bolmojim false şi bombastice omagii versificate sau nu…!