Fara sa stie, de 3 ani, avea in casa un coif vechi de peste 2.500 de ani, in valoare de 400.000 de euro

Un român dintr-o comună din Iași a avut în casă peste 400.000 de euro fără să știe. Mai precis, este vorba despre un obiect vechi de mai bine de 2.500 de ani, un coif descoperit accidental, într-un rîu.
Radu Zaina este cetățeanul care a descoperit coiful în rîul Siret. Bărbatul din comuna Alexandru Ioan Cuza din Iași a găsit obiectul în urmă cu 3 ani.
„În urmă cu vreo trei ani, mă aflam la scăldat împreună cu mai mulţi. Siretul trece foarte aproape de localitatea noastră. Am intrat în apă în jurul orei 14. Am intrat pînă la brîu. La un moment dat, cum călcam fundul apei, am agăţat cu un picior ceva de tablă. M-am băgat în apă şi am ridicat obiectul respectiv. Am crezut iniţial că este un craniu de om. Coiful era plin de mîl galben în interior, cel mai probabil a fost adus de vreo viitură, de departe. Am mers la mal şi l-am spălat bine. Apoi m-am decis să îl duc la Poliţie”, a declarat Radu Zaina pentru ZiaruldeIasi.ro.
Postul de Poliție din comună, neinteresat de cazul cetățeanului care a descoperit coiful vechi de 2.500 de ani
Șeful de post din comună nu s-a obosit să se implice în caz, iar cetățeanul din Iași s-a întors acasă cu coiful din bronz, pe care l-a adăpostit în podul casei. După 3 ani de la acest eveniment, polițiștii care anchetau un dosar de furt dintr-un sit arheologic au ajuns la casa lui nea Radu, pe care au percheziționat-o.
„La data de 12 Ianuarie, în baza investigaţiilor desfăşurate, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ au efectuat două percheziţii, în municipiul Roman şi în judeţul Iaşi, la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de furt din sit arheologic şi tăinuire. Activităţile s-au desfăşurat în cadrul unui dosar penal instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lîngă Judecătoria Roman.
În urma descinderilor desfăşurate în localitatea Alexandru Ioan Cuza din judeţul Iaşi, la locuinţa unui bărbat de 51 de ani, poliţiştii au descoperit un coif corintic din bronz, datat după analogii în secolul VI – V î. Hr., susceptibil a fi clasat în patrimoniul cultural naţional al României.
Bunul ar fi fost descoperit de bărbatul în cauză în albia rîului Siret. Acesta a fost ridicat de poliţişti, urmînd a fi supus unei expertize de specialitate. La activităţi au participat poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Ion Creangă şi criminalişti din cadrul Poliţiei Municipiului Roman”, au precizat poliţiştii de la IPJ Neamţ.












