FADEI NAGACEVSCHI: SISTEMUL JUDECATORESC S-A OBISNUIT SA AIBA STAPIN, CIND NU IL ARE, IL CAUTA
Ministrul Justiției Fadei Nagacevschi afirmă că în sistemul judecătoresc din Republica Moldova există clanuri. Mai mult decît atît, ministrul afirmă că există o categorie de judecători care se află de mai mulți ani în sistem și au devenit extrem de toxici pentru justiția din țară.
„Ceea ce constat eu și mă bucură, a apărut conflictul generațiilor. A venit clasa tînără de judecători și există acea confruntare cu cei care se află de zeci de ani în sistem. Cei tineri se consolidează în jurul idei curățării sistemului judecătoresc și sînt cei mai predispuși spre procesele de reformare a justiției, înțelegînd că factorii toxici sînt cei care se află de mulți ani în sistem”, a declarat Fadei Nagacevschi în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul de televiziune TV8.
Ministrul justiției a evitat să declare care sînt clanurile din justiția moldovenească, însă a împărțit judecătorii în mai multe categorii.
„Există categoria unor judecători mai în vîrstă, foarte toxici. Există judecători mai în vîrstă care încearcă să se rupă de cei toxici și să-i inhibeze, și există categoria celor tineri. Sînt judecători mai în vîrsta care consideră că deja se poate de tras linia roșie și trebuie de încercat de resetat și lucrat conform prevederilor legislației în vigoare, dar există o categorie care încearcă să intre în confruntare cu sistemul politic”, a adăugat ministrul Nagacevschi.
Oficialul spune că sistemul judecătoresc din țară a fost obișnuit cu faptul de a avea un stăpîn, iar dacă acest stăpîn nu există, el este căutat de către judecători.
„Sistemul judecătoresc s-a obișnuit să aibă stăpîn. În situația cînd nu au stăpîn, îl caută. Pe ei nu-i interesează cine-i stăpînul, pe ei îi interesează să aibă stăpîn. Ei nu vor să activeze în mod independent. Tot timpul le trimitem semnale: „activați în strictă conformitate cu prevederile legislației în vigoare”. Nu se aude. Ei încearcă să provoace anumite confruntări cu sistemul politic”, a precizat Fadei Nagacevschi.
Ministrul justiției afirmă că spune că există un grup de judecători care are intenții de a destabiliza sistemul judecătoresc și că există membri ai Consiliului Superior al Magistraturii care își doresc ca lucrurile să rămînă neschimbate.
Sursa: IPN