Evenimentele pilot din Marea Britanie au fost un succes: doar 15 persoane din 58.000 au fost infectate

Evenimentele pilot din Marea Britanie sunt un succes. Din 58.000 de persoane de la evenimentele pilot britanice doar 15 au ieşit pozitive la testul PCR. Participanţii au fost obligaţi să facă testul înainte şi după eveniment, potrivit mediafax. Potrivit unui raport publicat de The Telegraph, la evenimentele programului pilot au participat 58.000 de persoane. Evenimentele pilot au inclus Premiile Brit Awards, concerte şi petreceri în Liverpool, dar şi finala Cupei Angliei şi o semifinală pe stadionul Wembley. Primele date arată că numai 15 persoane au fost infectate din miile de participanţi.
Programul de cercetare care s-a desfăşurat în lunile Aprilie şi Mai a constat în nouă evenimente diferite cu mulţimi live şi concerte. Toate cele 58.000 de persoane au trebuit să aibă un test Covid atît înainte, cît şi după evenimentul la care au participat. Datele sunt preliminare, pentru că încă mai sunt aşteptate rezultatele de la alte evenimente pilot.
Chiar şi în cazul petrecerilor organizate în spaţii închise, rezultatele arată că transmiterea coronavirusului poate fi redusă semnificativ atunci cînd sunt introduşi factori precum screening-ul şi ventilaţia îmbunătăţită. Aceste date oferă speranţă că divertismentul la scară largă va putea fi reluat după 21 Iunie, care este şi data de relaxare a măsurilor propusă de Guvernul britanic.












