Europol a efectuat 25 de arestări pentru difuzare online a unor conținuturi pedopornografice generate de inteligența artificială

Cel puțin 25 de indivizi au fost arestați pentru difuzare online de conținuturi pedopornografice generate de inteligența artificială (IA), una dintre primele operațiuni internaționale de acest tip, a anunțat Vineri Europol, informează AFP, potrivit Agerpres.
”Operațiunea Cumberland a fost una dintre primele care a vizat conținut pedopornografic generat de IA, ceea ce face sarcina anchetatorilor foarte dificilă în absența unei legislații naționale cu privire la aceste infracțiuni”, a declarat, într-un comunicat, Agenția europeană a Poliției, cu sediul la Haga.
Majoritatea arestărilor au fost efectuate Miercuri, în timpul unei operațiuni mondiale întreprinsă de Poliția daneză și la care au participat, de asemenea, forțe de ordine din alte 18 țări, printre care Franța, precizează AFP.
Această urmărire a avut loc după arestarea în Noiembrie a principalului suspect în acest caz, un cetățean danez care administra o platformă online pe care el distribuia conținut generat de IA pe care el îl producea.
”După o plată simbolică online, internauții din lumea întreagă puteau obține o parolă pentru a avea acces la platformă și a privi cum sunt abuzați copii”, a subliniat Europol.
”Exploatarea sexuală a copiilor online rămîne una dintre manifestările cele mai periculoase ale criminalității cibernetice în Uniunea Europeană”, potrivit Europol. ”Ea continuă să fie una dintre prioritățile forțelor de ordine, care trebuie să facă față unui volum tot mai mare de conținuturi ilegale”, a adăugat Agenția europeană.
Ancheta, încă în curs, ar putea duce la alte arestări, a precizat Europol.
”Aceste imagini generate artificial sunt atît de ușor create încît ele pot fi produse de indivizi cu intenții criminale, chiar fără cunoștințe tehnice aprofundate”, a declarat Catherine De Bolle, directoarea executivă a Europol.
”Aceasta contribuie la înmulțirea de conținuturi cu abuzuri sexuale și, pe măsură ce volumul crește, devine tot mai greu pentru anchetatori să identifice autorii sau victimele”, a continuat De Bolle, citată în comunicat.
”Forțele de ordine vor trebui să elaboreze noi metode și noi instrumente de anchetă pentru a face față acestor noi provocări”, a mai subliniat ea.
”Statele membre ale UE discută în prezent asupra unei reglementări comune pentru a face față acestei noi situații”, a notat Europol, subliniind că utilizarea de IA pentru a crea imagini cu violențe sexuale asupra minorilor ”comportă provocări importante pentru autorități de a identifica adevăratele victime”.
”Chiar și în cazurile în care conținutul este pe deplin artificial și nici o victimă reală nu este reprezentată, cum e cazul în operațiunea Cumberland, conținutul pedopornografic generat de IA contribuie în continuare la transformarea copiilor în obiecte sexuale”, a declarat Europol.
Potrivit organizației Internet Watch Foundation (IWF), cu sediul în Regatul Unit, numeroase imagini și înregistrări video cu copii maltratați sunt atît de realiste încît poate fi dificil să le distingi de imagini cu copii reali.
Europol a mai anunțat că intenționează să lanseze în următoarele zile o campanie online pentru a scoate în evidență consecințele utilizării IA în scopuri ilegale și a ținti potențiali delincvenți, acolo unde ei sunt cei mai activi – online.












