”Eu v-am facut, eu va omor!”, o fi spus femeia care si-a ucis cinci copii din gelozie

O femeie din oraşul Solingen, în Vestul Germaniei, a fost condamnată Joi la închisoare pe viaţă, după ce a fost găsită vinovată de uciderea a cinci dintre cei şase copii ai săi, toţi cu vîrste cuprinse între unu şi opt ani, relatează DPA şi France Presse.
Tribunalul din oraşul Wuppertal (Vest) a recunoscut „circumstanţe agravante” şi a condamnat-o pe femeie, în vîrstă de 28 de ani, la cea mai grea pedeapsă în Germania. Acest lucru exclude practic eliberarea ei înainte de cel puţin 15 ani.
Potrivit rechizitoriului, drama a avut loc pe 3 Septembrie 2020, în apartamentul familiei din Solingen, lîngă Wuppertal.
Femeia a pus ceva în băutura copiilor ei în timpul micului dejun pentru ca ei să adoarmă.
Fiul cel mare al femeii a supravieţuit acţiunilor mamei sale, nefiind acasă. În timpul procesului, acuzarea a susţinut că ea a sedat mai întîi copiii şi apoi i-a înecat sau i-a sufocat pe rînd.
Poliţiştii anchetatori cred că văzînd o fotografie a soţului ei cu o nouă parteneră a fost incidentul ce a motivat crima care a şocat Germania. Apoi ea i-a trimis un mesaj că nu-i va mai vedea pe copii din nou.
Judecătorul, la rîndul său, a urmat pe deplin teza Parchetului, potrivit căreia acuzata Christiane K. şi-ar fi ucis copiii mai ales din „decepţie, furie şi disperare”. Lumea ei s-a prăbuşit după ce a descoperit o fotografie a soţului său – de care era despărţită de un an – împreună cu noua sa parteneră.
„Viaţa ei s-a schimbat dramatic în acel moment”, a declarat preşedintele Tribunalului Jochen Kötter. ”Ea nu a putut să suporte” şi a vrut să-şi pedepsească soţul, a adăugat el.
Corpurile copiilor au fost descoperite în paturile lor la 3 Septembrie anul trecut. Femeia a insistat că un intrus a pătruns în casa ei, a legat-o şi a forţat-o să trimită mesaje chat înainte de uciderea copiilor.
Experţi psihiatri nu au găsit nici o dovadă a unei boli mintale grave. Apărarea a cerut eliberarea pe motiv că rămîn îndoieli dacă clientul său a comis crimele.
Instanţa a constatat că Melina, 1 an, Leonie, 2 ani, Sophie, 3, Timo, 6 şi Luca, în vîrstă de 8 ani, au fost ucişi de mama lor, care ulterior s-a aruncat în faţa unui tren în gara centrală din Dusseldorf, dar a supravieţuit tentativei de suicid.
Ea îşi trimisese fiul cel mare, care a supravieţuit nevătămat, la bunica sa.












