Șeful Statului Major francez avertizează că Moscova a desemnat Franţa drept principalul său adversar în Europa

Moscova a desemnat Franţa drept ”principalul său adversar în Europa”, din cauza susţinerii Parisului faţă de Ucraina invadată de către Rusia, a anunțat, Vineri, într-o conferinţă de presă, un fapt rar, şeful Statului Major francez, Thierry Burkhard, cu două zile înaintea unor anunţuri ”majore” în domeniul apărării ale preşedintelui Emmanuel Macron, relatează AFP, transmite News.Ro.
”Preşedintele rus, Vladimir Putin este cel care a spus asta”, a subliniat generalul Burkhard în această conferinţă de presă.
El a evocat războiul informatic pe care Rusia îl poartă în Franţa sau în alte părţi, în Africa, de exemplu.
”Nimeni nu este indus în eroare atunci cînd la Bangui (capitala Republicii Centrafricane) este ars drapelul francez şi se scoate un drapel rus. Nu este o întîmplare”, a subliniat el.
”Asta nu înseamnă că Rusia nu se ocupă de alte ţări şi nu înseamnă că nu se ocupă de noi prin acţiuni hibride”, a nuanțat şeful Statului Majore francez.
Evocînd Africa, a revenit la închiderea bazelor Armatei franceze pe continentul african.
”În Africa există o nevoie reală de Franţa, în timp ce bazele Armatei franceze au fost închise în mai multe ţări”, a declarat el.
”Dezavantajele legate de prezenţa noastră permanentă deveniseră de nesuportat, însă (...) vor realiza în Vară transferul bazelor noastre permanente şi stabilirea unei relaţii echilibrate cu ţările africane”, a declarat generalul.
”Estimez că avansăm în direcţia bună”, a dar asigurări Thierry Burkhard.












