Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock. vrea ca Vladimir Putin să fie tras la răspundere pentru ''crima crimelor''

Luni, la New York, cu ocazia unei ceremonii de marcare a 25 de ani de la semnarea Statutului de la Roma, prin care a fost înfiinţată Curtea Penală Internaţională (CPI), Baerbock a spus că Putin a atras în mod brutal inclusiv copiii în războiul său de exterminare lansat împotriva Ucrainei.

Politiciana ecologistă germană l-a acuzat pe liderul de la Kremlin de răpirea deliberată a copiilor şi privarea lor de identitate astfel încît părinţilor lor le va fi foarte dificil să îi aducă înapoi.

Ea a cerut eforturi internaţionale pentru repatrierea copiilor ucraineni deportaţi în Rusia.
''În pofida tuturor diferendelor, o condamnare ar trebui să fie în afara oricăror dubii: copiii deportaţi trebuie să revină la părinţii lor. Oroarea copiilor ucraineni deportaţi este doar vîrful aisbergului suferinţei incalificabile pe care Rusia a adus-o atît de multor copii din întreaga lume. De cînd am aflat despre aceste crime, îmi imaginez în continuu cum m-aş simţi dacă aceşti copii ar fi cele două fetiţe ale mele'', a afirmat Annalena Baerbock.

Rusia susţine că respectivii copii au fost evacuaţi din zona frontului şi că nu au fost răpiţi sau deportaţi ilegal.

În luna Martie, CPI a emis mandate de arestare pe numele lui Vladimir Putin şi al comisarului rus pentru copii Maria Lvova-Belova pentru presupuse infracţiuni de război în Rusia. Cei doi sunt acuzaţi că sunt responsabili pentru deportarea copiilor ucraineni din teritoriile ocupate de Rusia în sudul şi estul Ucrainei.

Ministrul de Externe britanic, James Cleverly, a declarat că 19.000 de copii ucraineni au fost răpiţi şi sunt ţinuţi în lagăre în Rusia. El a adăugat că există probe că aceştia sunt supuşi unor rele tratamente şi că li se şterge identitatea.

Pe de altă parte, Annalena Baerbock a cerut Ucrainei să ratifice Statutul de la Roma, baza juridică a CPI. În opinia sa, ratificarea ar fi un semnal clar că Ucraina îşi exercită dreptul de autoapărare inclus în Carta Naţiunilor Unite.

''Dacă o ţară nesemnatară a Statutului de la Roma, Rusia, nu poate fi niciodată condamnată pentru războiul său de agresiune contra Ucrainei, atunci lumea noastră va fi un loc unde toate statele vor trăi cu frica de un vecin mai mare. Eu nu vreau să trăiesc într-o astfel de lume. Nici unul dintre noi nu vrea să trăiască într-o astfel de lume'', a mai spus Baerbock.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40