EDUCAŢIA, MOTORUL INTEGRĂRII

Liberal-democraţii ştiu cum să propulseze R. Moldova înainte
“Educaţia este un motor în măsură să propulseze Republica Moldova înainte. Un sistem educaţional mai puternic oferă tinerilor cunoştinţe şi abilităţi suplimentare”. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, la întîlnirea cu studenţii Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”.
În cadrul întrevederii Filat a vorbit despre realizările din ultimii ani în domeniul educaţiei, dar şi despre cele patru priorităţi ale Planului 2020 al PLDM, care au tangenţă directă cu tinerii.
„Pentru noi, educaţia este prioritatea numărul unu stipulată şi în Planul 2020, care prevede aderarea Republicii Moldova la UE. Acest plan are la bază patru priorităţi şi în fiecare din ele, direct sau indirect, se regăsesc tinerii. Noi ne dorim să avem un sistem educaţional performant cu condiţii de muncă pentru profesori, infrastructură modernă pentru studenţi, dar şi cunoştinţe care să permită tinerilor sa devină competitivi într-o lume din ce în ce mai globalizată”, a menţionat liderul PLDM.
Vlad Filat a accentuat că PLDM pune miza pe tineri, ei sînt avangarda şi schimbul de mîine. Vîrsta medie a candidaţilor PLDM la alegerile parlamentare din 30 noiembrie este de 43 de ani, iar 28 de candidaţi sînt sub 35 de ani, ceea ce demonstrează că promovarea tineretului nu este doar o declaraţie frumoasă, ci un angajament acoperit de acţiuni reale, a precizat Vlad Filat.
La final, Vlad Filat s-a adresat tinerilor cu apelul de a merge la alegeri pentru a oferi un vot modernizării ţării şi înaintării pe calea integrării europene a Republicii Moldova.
Sursa: tribuna.md












