Economia rusa este afectata grav de sanctiunile occidentale

Impactul sancţiunilor occidentale asupra economiei ruse este mult mai important decît arată datele oficiale, potrivit unui studiu al Universităţii americane Yale, subliniind, de asemenea, că o „pivotare către China” pare nerealistă, transmite AFP, potrivit agerpres.
„A apărut o poveste comună”, spun autorii acestui studiu: sancţiunile economice impuse de ţările occidentale împotriva Rusiei de la invadarea Ucrainei ar fi creat „un +război de uzură economică făcînd ravagii în Occident+, dată fiind presupusa +rezilienţă+ sau chiar +prosperitate+ a economiei ruse”.
„Este pur şi simplu fals”, asigură aceşti experţi de la Yale School of Management, denunţînd „statistici selectate” de preşedintele rus, Vladimir Putin.
Or, potrivit analizei lor, „plecarea companiilor şi sancţiunile paralizează economia rusă, pe termen scurt şi lung”.
Prin urmare, sancţiunile economice descurajează multe companii şi ţări să continue comerţul cu Rusia. Şi ţara se luptă să se aprovizioneze cu piese de schimb şi materii prime ori să obţină unele tehnologii esenţiale.
Tabloul este sumbru: „În ciuda iluziilor de autosuficienţă şi de substituţie a importurilor (…), producţia internă rusă s-a oprit complet şi nu are capacitatea de a înlocui companiile, produsele şi talentele pierdute”.
Companiile care au părăsit ţara „reprezintă aproximativ 40% din PIB-ul acesteia, anulînd aproape complet cele trei decenii de investiţii străine”, mai avansează autorii acestei anchete.
Pentru a rezolva aceste slăbiciuni, Vladimir Putin „recurge la intervenţii bugetare şi monetare nesustenabile”, iar finanţele Kremlinului „se află într-o situaţie mult mai disperată decît se admite”.
Cît despre „pivotarea către China” dorită de Vladimir Putin, aceasta s-ar putea baza pe „ipoteze optimiste nerealiste”.
„Rusia reprezintă un partener comercial minor pentru China, (…) şi majoritatea companiilor chineze nu pot risca să încalce sancţiunile SUA”, descriu astfel autorii studiului.
Ei subliniază, de asemenea, că companiilor chineze „le lipsesc în amonte numeroase tehnologii necesare pentru a menţine şi întreţine aprovizionarea cu petrol şi gaze ruse”.












