Dupa ce a fost spinzurat, din el s-au facut pantofi, ghiveci de flori si scrumiera

George Parrott a fost cunoscut sub multe nume: George Warden, George Manuse, George cu Ciocul-Mare și George Năsosul, dar singurul apelativ care i s-a atribuit constant a fost cel de „tîlhar”. Acest tîlhar din secolul XIX a avut o viață demnă de film, însă cel mai interesant moment din povestea lui George Năsosul a fost moartea sa și ceea ce s-a întîmplat cu trupul său ulterior.

George Parrott își petrece eternitatea în mai multe bucăți: pe post de ghiveci de flori, scrumieră și… pereche de pantofi.

Momentul crucial al sorții lui Parrott

În America secolului XIX, George Parrott a devenit faimos pentru o sumedenie de infracțiuni comise la frontieră. Acestea includeau furtul de cai, tîlhăriile la drumul mare, dar și jefuirea unui tren. Dacă s-ar fi limitat la asta, probabil că Parrott s-ar fi pierdut în negura istoriei. Dar tîlharul și-a pecetluit soarta sinistră după ce a omorît, împreună cu banda sa, doi oameni.

În 1878, Parrott și banda sa se ascundeau după un jaf eșuat asupra unui tren al Căilor Ferate Union Pacific. Șeriful din Carbon County, Robert Widdowfield, și detectivul Union Pacific, Henry Vincent, i-au urmărit pe fugari pînă la ascunzătoarea lor de lîngă Muntele Elk, Wyoming. Cînd oamenii legii s-au apropiat de tabăra lor, membri bandei i-au atacat, i-au împușcat și i-au îngropat. Apoi, au fugit.

Corpul i-a fost dezmembrat și făcut cadou

Parrott a trăit în libertate ani de zile după aceea. Și probabil așa ar fi rămas, dacă nu s-ar fi lăudat în public cu fapta sa. Depistat de Poliție, tîlharul a fost prins și încarcerat.

Știind că îl așteaptă execuția, Parrott a încercat să evadeze, dar a fost prins și spînzurat de mulțimea furioasă. Dar, mulțumită unui doctor pe nume John Osborne, povestea incredibilă a lui George Năsosul a supraviețuit pînă în zilele noastre.

Doctorul se afla în mulțimea care îl spînzurase pe tîlhar. Văzînd că trupul neînsuflețit nu a fost revendicat de nimeni, Osborne și l-a însușit. Medicul l-a dezmembrat și i-a trimis creierul unui prieten, care făcea un studiu medical asupra minților criminalilor. Osborne i-a dăruit calota craniană a lui Parrott lui Lillian Heath, asistenta lui în vîrstă de 15 ani.

Heath a devenit apoi prima femeie medic din Wyoming. Se pare că tînăra ar fi folosit craniul drept scrumieră, obstacol împotriva închiderii ușii și ghiveci pentru flori.

O pereche de pantofi sinistră

Aici, povestea suvenirurilor făcute din rămășițele lui Parrott devine și mai macabră. Osborne a creat o mască mortuară a tîlharului (care justifică, într-adevăr, epitetul de „Năsosul”). Apoi, a contactat un pantofar, pe care l-a rugat să-i facă o pereche de pantofi din pielea criminalului.

„I-am dat instrucțiuni pantofarului să păstreze sfîrcurile pe piele. Asta, pentru a dovedi că pielea era a unui om. Dar acesta nu a ținut cont de instrucțiunile mele”, își amintea Osborne.

În pofida lipsei „accesoriilor”, Osborne a fost încîntat de pantofi. Atît de încîntat, încît în 1893 a mers la ceremonia de învestire în funcția de guvernator al statului Wyoming purtînd celebrii pantofi din piele de om.

Astăzi, pantofii siniștri, masca mortuară și bucăți din craniul lui Parrott pot fi văzute la Muzeul Ținutului Carbon din Wyoming.

 

01.02.25 - 12:17
01.02.25 - 12:25
01.02.25 - 12:18
01.02.25 - 12:22
01.02.25 - 12:26
04.02.25 - 13:14
04.02.25 - 13:10
03.02.25 - 12:56
03.02.25 - 12:51
03.02.25 - 12:54
05.02.25 - 00:08
03.02.25 - 12:52
02.02.25 - 14:37
01.02.25 - 12:21
04.02.25 - 13:17