Dupa ancheta lui Hersh, Externele ruse spun ca vor exista consecinte pentru SUA

Ministrul rus adjunct de Externe, Serghei Riabkov, a avertizat, Joi, că vor exista consecinţe pentru Statele Unite ale Americii după ce un cunoscut jurnalist de investigaţie american, Seymour Hersh, laureat al premiului Pulitzer, a susţinut, pe blogul său, că SUA se află în spatele exploziilor care au provocat fisurarea conductelor Nord Stream instalate pe sub Marea Baltică, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Riabkov a afirmat, de asemenea, pentru agenţia de presă oficială rusă RIA Novosti, că investigaţia lui Seymour Hersh nu a constituit o surpriză pentru Rusia.

Casa Albă a respins, Miercuri, raportul lui Hersh, care a declarat că un atac asupra conductelor a fost efectuat în Septembrie trecut, la indicaţia Preşedintelui american Joe Biden.

Preşedintele Dumei de Stat (Camera inferioară a Parlamentului rus), Viaceslav Volodin, a declarat, Joi, că raportul ar trebui să devină punct de plecare pentru o anchetă internaţională.

”Faptele publicate ar trebui să devină baza pentru o anchetă internaţională, care să-i aducă pe Biden şi pe complicii săi în faţa Justiţiei”, a afirmat Volodin, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin.

SUA, a spus el, ”ar trebui să plătească despăgubiri ţărilor care au fost afectate de acest atac terorist”.

Fără să aducă vreo dovadă, Moscova a afirmat, în repetate rînduri, că Occidentul s-ar afla în spatele exploziilor care au afectat gazoductele Nord Stream 1 şi 2 în Septembrie trecut, proiecte de infrastructură în valoare de mai multe miliarde de dolari care transportau gaze ruseşti în Germania pe sub Marea Baltică.

Anchetatori din Suedia şi Danemarca, în ale căror zone economice exclusive au avut loc exploziile, au afirmat că fisurarea conductelor a fost rezultatul unor acte de sabotaj, dar nu au spus cine cred că este responsabil.

Preşedintele Vladimir Putin a acuzat puterile anglo-saxone de aruncarea în aer a conductelor Nord Stream, un proiect conceput de Kremlin pentru a ocoli Ucraina şi a-şi exporta gazele direct în Germania şi mai departe în Europa.

Ministerul de Externe rus a declarat, Miercuri, că SUA au de răspuns la întrebări cu privire la rolul lor în exploziile de anul trecut la gazoductele submarine Nord Stream.

În acest context, portalul rusesc RBK.ru menţionează că jurnalistul de investigaţie Seymour Hersh şi-a publicat ancheta pe un blog pe care l-a creat doar cu cîteva ore înainte de postarea articolului despre actele de sabotaj la conductele Nord Stream.

Citînd o sursă anonimă, Hersh susţine că exploziile au fost comise de scafandrii US Navy, cu asistenţa Norvegiei. Hersh a confirmat, pentru RIA Novosti, că el este autorul materialului, conform RBK.ru.

Într-o declaraţie separată, ministrul rus adjunct de Externe Serghei Riabkov a afirmat că dialogul cu SUA cu privire la tratatul Noul START de reducere a armelor nucleare nu a încetat.

Moscova realizează importanţa discuţiilor în curs de desfăşurare cu privire la acest tratat, care limitează numărul de focoase nucleare pe care Rusia şi SUA le pot avea desfăşurate fiecare, a spus Riabkov, într-o conferinţă de presă televizată.

Noul START, pe care Preşedinţii american şi cel rus, Joe Biden şi Vladimir Putin, au convenit acum doi ani să-l extindă pînă în 2026, limitează arsenalele nucleare ale celor două state la 800 lansatoare şi 1.550 de focoase fiecare.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
05.11.24 - 00:02
04.11.24 - 16:28
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40