Duminică, un Tribunal din Irak a condamnat la moarte un fost poliţist, pentru uciderea cercetătorului Hisham al-Hashemi

Un Tribunal irakian a condamnat, Duminică, la moarte un fost ofiţer de Poliţie, pentru uciderea, în 2020, a cercetătorului Hisham al-Hashemi, caz care a stîrnit indignare în Irak şi în străinătate, scrie AFP.

Persoana condamnată mai poate face apel, a declarat pentru AFP o sursă judiciară, vorbind sub rezerva anonimatului.

Specialist recunoscut internaţional în mişcările jihadiste şi o figură respectată în societatea civilă, Hisham al-Hashemi a fost împuşcat mortal pe 6 Iulie 2020 de bărbaţi pe motociclete în faţa casei sale din Capitala irakiană.

Un an mai tîrziu, prim-ministrul irakian a anunţat arestări şi televiziunea de stat a difuzat „mărturisirea” bărbatului prezentat drept principalul autor al asasinatului: Ahmad Hamdawi Oueid el-Kenani, un poliţist în vîrstă de 36 de ani, angajat în forţele de ordine din 2007.

O instanţă penală din Bagdad „a pronunţat condamnarea la moarte a criminalului Ahmed Hamdawi Oueid, pentru uciderea expertului în securitate Hisham al-Hashemi”, a declarat, Duminică, Consiliul Judiciar Suprem.

La momentul arestării sale, în Iulie 2021, o sursă de securitate intervievată de AFP a asigurat că poliţistul era considerat apropiat de brigăzile Hezbollah, una dintre cele mai puternice grupuri care formează Hachd al-Chaabi, o coaliţie de foşti paramilitari pro-Iran acum integraţi în forţele regulate.

Asasinarea lui Hachémi a şocat profund Irakul şi a fost condamnată de ONU şi Capitalele occidentale. A fost consultat în mod regulat de multe cancelarii şi personalităţi politice irakiene şi a ocupat pentru scurt timp funcţii de consiliere în anumite servicii de securitate.

Cercetătorul luase atitudine în favoarea revoltei anti-putere lansată în Toamna lui 2019, o mişcare care a denunţat corupţia din ţară, a cerut o revizuire totală a sistemului politic şi a criticat stăpînirea iraniană asupra Bagdadului.

Mişcarea, care mobilizase zeci de mii de oameni în ţară, a fost reprimată sîngeros, cu peste 600 de oameni ucişi şi alte mii de răniţi. Ulterior, zeci de activişti au fost victimele unor asasinate, tentative de asasinat sau răpiri.

În Vara anului 2022, misiunea ONU în Irak a deplîns un „mediu de frică şi intimidare” în spaţiul public irakian, enumerînd mai multe incidente „care vizează suprimarea oricărei disidenţe” şi „săvîrşirea de elemente armate neidentificate". 

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40