Duminică, numărul celor uciși în urma atacului rusesc asupra Odesei ajunseseră la 10 civili, între care trei copii
Trupurile unei mame şi bebeluşului ei de opt luni au fost scoase Duminică de sub dărîmăturile unui bloc cu mai multe etaj, lovit în urma unui atac rusesc cu dronă în noaptea de Vineri spre Sîmbătă la Odesa, ceea ce ridică numărul morţilor la 10, au declarat autorităţile ucrainene, citate de France Presse, potrivit Agerpres.
Acest atac asupra unui bloc cu nouă etaje din Odesa, oraş-port la Marea Neagră, a dus la "moartea a zece persoane, între care trei copii", a deplîns preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
"Mark, care nu avea nici trei ani, Elizaveta, de opt luni, şi Timotei, de doar patru luni", a subliniat el într-o postare pe Telegram. "Copiii ucraineni sunt ţintele militare ale Rusiei", a denunţat Zelenski.
Anterior, Duminică, guvernatorul regiunii Odesa, Oleg Kiper, indicase că au fost recuperate trupurile unei femei şi bebeluşului ei, consemnînd un bilanţ provizoriu de zece morţi în urma atacului rusesc asupra Odesei.
Mama şi bebeluşul ei au fost găsiţi fără viaţă "strîns îmbrăţişaţi", au declarat salvatorii ucraineni într-o postare emoţionantă pe Telegram.
Autorităţile nu au precizat deocamdată cîte persoane au fost rănite, deşi serviciile de urgenţă anunţaseră Sîmbătă seara opt răniţi.
Volodimir Zelenski a precizat că "cinci persoane" au fost deja salvate, dar că "s-ar putea" ca sub dărîmături să se afle încă copii. "Operaţiunile de căutare continuă", a adăugat el.
"Astăzi, Odesa şi regiunea deplîng victimele atacului rusesc", a mai spus Kiper, într-un mesaj separat pe Telegram, referindu-se la o "marea durere" pentru "toată Ucraina".
În discursul său zilnic, Volodimir Zelenski a condamnat Sîmbătă ”teroarea rusă care vizează exclusiv distrugerea de vieţi, intimidarea oamenilor”.
În acelaşi timp, Zelenski a adresat un nou apel aliaţilor occidentali ai Kievului, cerîndu-le să nu întîrzie cu livrarea muniţiei, de care Kievul are nevoie disperată, de sisteme de apărare antiaeriană şi avioane de luptă pentru a respinge Armata rusă.
"Întîrzierile în livrările de arme către Ucraina (...) duc, din păcate, la astfel de pierderi", a spus el, referindu-se la lovitura sîngeroasă a Rusiei asupra Odesei.
Într-un atac separat, "o persoană a fost ucisă şi alte trei rănite" Duminică, în regiunea Herson (Sud), în urma atacurilor Armatei ruse, a indicat Ministerul de Interne ucrainean pe Telegram.
În zona Avdiivka (Est), oraş cucerit la mijlocul lunii Februarie de către Armata rusă, generalul ucrainean Oleksandr Tarnavski a declarat, Duminică, că situaţia se "stabilizează". "Aceasta rămîne complicată, dar sub control", mai susţine el.