Duma de Stat din Rusia a adoptat amendamente la legea privind „agentii straini”

Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului din Rusia, a adoptat, Marţi, într-o primă lectură, amendamente care vizează înăsprirea legii privind „agenţii străini”, în special prin extinderea listei persoanelor şi organizaţiilor care ar putea fi desemnate astfel, relatează AFP, potrivit agerpres

Potrivit acestor amendamente, o persoană care a primit sprijin material sau financiar din străinătate sau de la organizaţii deja considerate drept „agent străin” poate fi acum desemnată, la rîndul său, în acest mod, fără o hotărîre judecătorească.

Propuse luna trecută de un grup de deputaţi şi senatori ruşi, amendamentele vizează aplicarea unor „măsuri suplimentare în lupta împotriva ameninţărilor la adresa securităţii naţionale a Rusiei”, explică Duma într-un comunicat. Potrivit acestor amendamente, persoanele considerate drept „agenţi străini” nu vor putea ocupa posturi în administraţiile municipale.

Candidaţii în alegeri pot, de asemenea, să fie calificaţi drept „agenţi străini”, în condiţiile în care alegerile legislative la termen vor avea loc în Rusia anul viitor.

„Vrem ca activităţile politice în ţara noastră să fie transparente”, a declarat unul dintre autorii iniţiativei, deputatul Adalbi Şhagoşev, din partea partidului aflat la putere, Rusia Unită, citat în comunicat. „Orice cetăţean sau alegător trebuie să ştie cine finanţează o activitate politică sau alta dacă aceasta vizează sistemul electoral”, a adăugat el.

Legea privind „agenţii străini” a fost adoptată în 2012 în Rusia, obligînd organizaţiile care primesc finanţare din străinătate să se înregistreze ca atare la Ministerul Justiţiei şi să marcheze cu acest calificativ publicaţiile lor. Sfera de aplicare a acestei legi a fost apoi extinsă, vizînd persoane, cum ar fi jurnalişti sau bloggeri.

Amendamentele vizează, de asemenea, limitarea organizării evenimentelor publice finanţate din fonduri străine, o restricţie care preocupă în special organizaţiile neguvernamentale din provincie, mai puţin bogate decît cele din Capitala rusă.