Oameni care sînt la fel, popoare care nu-s la fel

Vizionez, destul de des, filme sau filmuleţe de comedie de calitate, dar nu numai de comedie, căci nu despre cele din această categorie vreau să scriu. Nu de mult, am mai văzut două experimente filmate cu camera ascunsă despre care cred că este bine să vă spun.

În primul experiment, filmat în SUA, un interpret se plimbă pe străzi avînd pe tot corpul prinse bancnote, fireşte că dolari. Binevoitor, acesta îi îndemna pe pietoni să-şi ia cîte bancnote doresc, dacă au nevoie. Se înţelege că mai toţi cei poftiţi se conformau. Printre mulţi alţii care îşi culegeau dolari de parcă erau morţi de foame, de acest prilej au profitat şi nişte tipe bine îmbrăcate, care, se înţelege, nu ştiau că sînt filmate şi înregistrate audio.

În timp ce aceste femei desprindeau cu febrilitate bancnotele de pe hainele interpretului sau realizatorului acestui experiment, acesta le-a întrebat şi i-au confirmat că doar poşetele pe care le purtau valorau mii de dolari, fiind produse de firme de prestigiu, una din ele spunînd că are nevoie de bani pentru că are programare la manichiuristă sau coafor, nu-mi amintesc bine, la fel ca şi de denumirea firmelor poşetelor/genţilor lor.

La un moment dat, autorul experimentului sau purtătorul hainelor acoperite cu dolari se opreşte lîngă un om al străzii, pe care îl invită să-şi ia şi el cîţi dolari are nevoie. Bietul om şi-a luat doar doi dolari. Întrebat fiind de ce nu ia mai mulţi dolari, acest om al străzii a spus că doi dolari îi sînt suficienţi ca să-şi cumpere pentru el şi cîinele lui puţină mîncare. Cel îmbrăcat în dolari l-a invitat să mai ia totuşi nişte dolari, căci poate i-or pica bine, însă omul străzii a refuzat, spunîndu-i că vor mai fi fiind şi alţii care au nevoie de bani şi trebuie să-i ajungă şi pentru ei. Drept recompensă pentru bunul său simţ şi onestitatea civică, a fost totuşi recompensat cu 60 de dolari. Alte comentarii sînt de prisos, dar imaginaţi-vă o astfel de scenă în Chişinău sau oriunde în Republica Moldova şi nu numai!

În al doilea experiment, filmat cu camera ascunsă şi înregistrat audio, fireşte, o sosie perfectă a liderului Nord-coreean Kim Jong-un se plimbă pe străzile celor mai mari oraşe americane, fiind însoţit de doar un militar coreean pe post de pază de corp. Reacţiile trecătorilor americani au fost de-a dreptul fantastice! Unii se mirau, alţii se fotografiau cu el, bucuroşi că au şansa să-l cunoască pe viu şi tot aşa, dar nici unul nu l-a agresat pe liderul Nord-coreean, deşi este cunoscut ca fiind ca unul dintre cei mai mari duşmani ai SUA şi care doreşte exterminarea poporului american.

Imaginaţi-vă un astfel de experiment cu o sosie a unui preşedinte american în Coreea de Nord! Fireşte că ar fi linşat! În SUA, chiar şi Kim Jong-un cel real s-ar putea plimba liniştit, fără ca vreun cetăţean american civilizat (fireşte că şi acolo sînt fanatici, extremişti, dar vorbim în general şi la nivelul experimentului arătat) să-i facă vreun rău. Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că în SUA, la fel ca în absolut toate ţările democratice cu adevărat, poporul nu este îndoctrinat şi oamenii nu sînt „educaţi”, încă din copilărie, să urască şi să dorească exterminarea altor popoare, ţări. Dacă în alte ţări copiii, încă de la grădiniţă sau din prima şcoală primară, sînt învăţaţi să strige „moarte Americii”, în SUA şi toate ţările democrate şi civilizate din lume este de neînchipuit ca tinerele generaţii să fie „educare” de aşa natură încît să dorească moartea unei naţiuni sau a alteia.

Orice ţară din lume, în diferite evoluţii istorice, poate să-i fie adversară alteia din perspectiva diferendelor politice şi, în extremis, în conflicte militare. Pînă la urmă, pactele de pace aparţin politicienilor, iar în urma lor rămîn civilii din fostele ţări beligerante, care trebuie să fie „oameni între oameni” la nivel planetar. Inamicii cei mai de temut ai oamenilor rămîn, pînă la urmă, politicienii odioşi, nicidecum alte popoare conduse de politicieni adversari, în primul rînd, ai politicienilor „statului lor politic”, nu civil.

În concluzie, cîţi bani luăm de pe hainele pline cu dolari ale unui ofertant care se plimbă prin Chişinău, Bălţi sau Orhei? Cred că-i luăm şi hainele pe care sînt prinşi banii!

Cum ne comportăm cu Putin, Iohannis sau Trump dacă-i vedem prin Chişinău însoţiţi doar de un singur paznic? Cred că la fel cum au făcut-o americanii cu Kim Jong-un! Dar, pe segmente de apartenenţe manipulabile, ce simt unii moldoveni şi cum s-ar comporta faţă de ruşi, români, europeni sau americani? Gata, ajunge cu răspunsurile la de-a gata, daţi-vi-le şi singuri!

Mihai CONŢIU