Donald Trump urmează să trimită Garda Naţională la Memphis

Preşedintele Donald Trump a anunţat Vineri că va trimite trupe ale Gărzii Naţionale la Memphis, în Tennessee, pentru a combate criminalitatea, după ce, într-o mişcare fără precedent, Administraţia sa a preluat luna trecută controlul asupra Poliţiei în Washington, D.C., relatează Reuters, transmite News.Ro.

Trump a încercat să facă din criminalitate o problemă centrală, chiar dacă rata criminalităţii violente a scăzut în multe oraşe. Măsurile sale dure împotriva municipalităților conduse de democraţi au stîrnit proteste, inclusiv o demonstrație a cîtorva mii de oameni la Washington, weekendul trecut.

„Mergem la Memphis. Memphis este profund tulburat”, a declarat Trump într-un interviu, acordat într-un studio din New York emisiunii „Fox and Friends” de la Fox News. ”Vom rezolva problema, la fel cum am făcut-o la Washington”, a adăugat el.

Trump a mai spus că primarul din Memphis, un democrat, este „fericit” cu această măsură.

Cu toate acestea, primarul din Memphis, Paul Young, a declarat, într-o conferinţă de presă, că nu a solicitat această măsură. ”Vreau să fiu clar, nu am solicitat intervenţia Gărzii Naţionale şi nu cred că aceasta este modalitatea de a reduce criminalitatea. Cu toate acestea, decizia a fost luată şi, în calitate de primar al oraşului, angajamentul meu este să mă asigur că vom lucra strategic pentru a garanta că acest lucru se va întîmpla într-un mod de care să beneficieze şi care să consolideze cu adevărat comunitatea noastră”, a spus el.

Memphis, un oraş cu 611.000 de locuitori situat de-a lungul rîului Mississippi, are una dintre cele mai ridicate rate de criminalitate violentă din Statele Unite, potrivit statisticilor FBI. Aproximativ 24% dintre locuitori trăiesc în sărăcie, mai mult decît dublul mediei naţionale, potrivit Biroului de Recensămînt al SUA.

Departamentul de Justiţie al SUA a trimis agenţi federali pentru a ajuta la combaterea criminalităţii violente în oraş în 2020, în timpul primului mandat al lui Trump.

Trump a declarat că ar putea trimite personal federal şi în New Orleans – un oraş cu tendințe democratice, situat într-un stat controlat de republicani, la fel ca Memphis. El a ameninţat că va trimite trupe ale Gărzii Naţionale şi în Chicago, dar pînă în prezent nu a făcut acest lucru.

Nu este clar în baza căror prerogative va trimite Trump trupe ale Gărzii Naţionale şi ce calendar are în vedere.

O lege federală numită Posse Comitatus Act restricţionează în general utilizarea Armatei americane în scopul aplicării legii interne. Există excepţii de la această lege, iar legea nu se aplică adesea acţiunilor trupelor Gărzii Naţionale aflate sub comanda guvernatorului unui stat.

Trump ar putea, de asemenea, să ia măsura radicală de a invoca Legea insurecţiei.

Guvernatorii trimit adesea Garda Naţională în statele lor pentru a răspunde la dezastre naturale, cum ar fi uraganele. Minnesota a trimis Garda Naţională în 2020 pentru a ajuta la restabilirea ordinii în urma protestelor după uciderea lui George Floyd de către Poliţie.

Trump susţine că oraşele americane precum Washington sunt afectate de criminalitate şi, în ultimele săptămîni, a plasat Departamentul de Poliţie al capitalei SUA sub control federal direct şi a trimis personal federal de aplicare a legii pentru a patrula pe străzile oraşului.

Datele Departamentului Justiţiei au arătat că în 2024 criminalitatea violentă a atins cel mai scăzut nivel din ultimii 30 de ani în Washington.

 

02.09.25 - 11:53
01.09.25 - 13:33
01.09.25 - 13:31
02.09.25 - 11:56
01.09.25 - 13:34
01.09.25 - 13:30
01.09.25 - 13:37
02.09.25 - 11:55
03.09.25 - 00:12
02.09.25 - 11:57
04.09.25 - 14:16
03.09.25 - 00:13
03.09.25 - 00:00
04.09.25 - 00:01
02.09.25 - 11:59