DOLIU IN R. MOLDOVA: ACTORUL VALERIU CAZACU S-A STINS DIN VIATA

Republica Moldova a mai pierdut un om de valoare. Un îndrăgit actor de teatru și film a părăsit astăzi această lume. Este o pierdere mare pentru teatru și țară.

Doliu în lumea teatrului și filmului, dar și în întreaga țară.

Actorul Valeriu Cazacu a decedat în această dimineață. Informația a fost făcută publică pe pagina de Facebook a Teatrului Naţional „Satiricus Ion Luca Caragiale”.

Valeriu Cazacu este unul dintre fondatorii acestei instituții. Anterior a evoluat la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”. A jucat, în zeci de spectacole televizate şi radiofonice, a dublat peste 40 de roluri în filme.

„Deplîngem dispariţia marelui actor şi exprimăm adîncă durere şi sincere condoleanţe apropiaţilor în legătură cu încetarea lui din viaţă. Dispariţia lui Valeriu Cazacu lasă un gol imens în viaţa noastră teatrală. Istoria şi toți cei care l-au cunoscut îi vor păstra vie amintirea”, este precizat în postarea instituției.

Valeriu Cazacu s-a născut la 18 februarie 1948, Mateuţi, raionul Rezina.

Printre rolurile memorabile jucate de Valeriu Cazacu sînt următoarele: Romeo, Brutus, Ginghis-Han, Fiul din spectacolul „Ce e viața omului?” de Arcadii Arkanov; Tipul III din „Unde mergem, domnilor?”, după I. L. Caragiale, Faranga din „Ciuleandra” de Liviu Rebreanu, Marchizul de Charron din „Moliere” de Mihail Bulgakov, Avocatul din „Jertfe patriotice” de Ion Luca Caragiale și Vasile Alecsandri, Caiafa din „Maestrul și Margarita” de Mihail Bulgakov, Nae Cațavencu din „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale, Orgon din „Salvați America!” de Dumitru Crudu, Rică Venturiano din „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale ș.a.

În 1993, Valeriu Cazacu a fost distins cu titlul „Maestru în Artă” şi în 2011 – cu cel de „Artist al Poporului”. De asemenea, a obţinut premiul pentru cel mai expresiv rol care propagă valorile civilizaţiei (Înţeleptul în „Beethoven cîntă din pistol” de M. M. Ionescu, Stockholm, 1996) şi premiul pentru Cel mai bun rol masculin de planul II (Rică Venturiano în „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale) în cadrul Galei Premiilor UNITEM 2006.

Surse: sputnik.md, moldpres.md