DOI DEPUTATI NOI IN PARLAMENT

Fostul deputat socialist Marina Radvan revine în Parlament pe listele candidaților supleanți ai Partidului Socialiștilor, iar istoricul Virgiliu Pîslariuc – pe listele Blocului ACUM DA PAS. Comisia Electorală Centrală a aprobat o decizie în acest sens la ședința de vineri, 27 decembrie.

Marina Radvan obține mandatul după ce Tatiana Cunețchi a fost numită director interimar al Agenției Servicii Publice, iar Virgiliu Pîslariuc – în urma decesului deputatului PPPDA Serghei Cataranciuc.

Proiectul de decizie va fi remis Curții Constituționale, care trebuie să valideze mandatele.

Sursa: IPN