Doi demenți au călcat în picioare şi au ars un exemplar al Coranului la o manifestaţie în faţa sediului Parlamentului suedez
Doi bărbaţi au călcat în picioare şi au ars, Luni, un exemplar al Coranului, la fel cum au făcut la sfîrşitul lui Iunie, la o adunare în faţa sediului Parlamentului, la Stockholm, în contextul în care relaţiile Suediei cu mai multe ţări din Orientul Mijlociu s-au deteriorat după mai multe profanări ale cărţii sfinte a islamului, relatează AFP.
Salwan Momika şi Salwan Najem au călcat în picioare un exemplar al Coranului, după care i-au dat foc, aşa cum au făcut la o adunare, la sfîrşitul lui Iunie, în faţa Marii Moschei din Stockholm.
”O voi arde de mai multe ori, pînă o interziceţi”, a declarat un organizator, Salwan Najem, ziarului Expressen.
Organizatorii au declarat presei că cer interzicerea cărţii sacre a musulmanilor în Suedia, scrie news.ro.
Salwan Najem i s-a alăturat refugiatului irakian în Suedia Salwan Momika, în vîrstă de 37 de ani.
Acesta din urmă a incendiat, la sfîrşitul lui Iunie, pagini de Coran, în faţa Marii Moschei din Stockholm, în prima zi a Eid al-Adha, o sărbătoare a musulmanilor din întreaga lume, după care a călcat în picioare şi rupt un exemplar al cărţii musulmane sfinte, la 20 Iulie, în faţa sediului Ambasadei Irakului la Stockholm.
Poliţia suedeză a subliniat anterior că permisele acordate privesc numai organizarea unor adunări publice şi nu ceea ce se petrece la acestea.
Arabia Saudită şi Irakul au cerut o reuniune extraordinară, Luni, a Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI), pe tema profanării Coranului în Suedia şi Danemarca.
Ministrul suedez de Externe Tobias Billstrom a anunţat Luni că s-a aflat în contact, înaintea reuniunii OCI, cu mai mulţi dintre omologii săi ai unora dintre cele 57 de ţări membre.
Tobias Billstrom anunţă, într-un comunicat, că i-a informat despre modul în care sunt acordate autorizaţiile pentru manifestaţii în Suedia şi cu privire la faptul că Poliţia suedeză ia acest tip de decizie în deplină independenţă.
”Am repetat că Guvernul este foarte clar în respingerea oricărui act islamofob realizat de către indivizi la manifestaţii în Suedia”, subliniază Billstrom.
Actele de profanare a Coranului au fost condamnate de către Al-Azhar, una dintre cele mai prestigioase instituţii a islamului sunnit, cu sediul în Egipt, şi a au declanşat un val de indignare şi proteste, dar şi tensiuni diplomatice, în Orientul Mijlociu.
La Bagdad, sute de irakieni au invadat şi dat foc sediului Ambasadei Suediei în capitala irakiană.
Ambasadoarea suedeză a fost expulzată din Irak, iar Iranul a anunţat că nu acceptă un nou ambasador al acestei ţări scandinave pe teritoriul său.
Suedia a odonat, la 27 Iulie, unui număr de 15 corpuri de stat administraţii ”să-şi intensifice activitatea” sub egida serviciilor de securitate.
Distrugeri ostentative ale cărţii sacre a islamului ”au sporit riscurile la adresa Suediei”, a avertizat premierul suedez Ulf Kristersson, într-un mesaj postat pe Instagram.
Duminică, Danemarca vecină a anunţat că vrea să limiteze eventuale noi manifestaţii care prevăd profanări ale Coranului, invocînd problemele de securitate pe care acestea le implică.
Potrivit Ministerului danez de Externe, manifestaţiile au atins un nivel în care Danemarca este percepută în multe regiuni ale lumii ca o ţară care facilitează insultarea şi denigrarea culturilor, religiilor şi tradiţiilor altor ţări”.
La sfîrşitul lui Iulie, mişcarea Danske Patrioter (extremă dreapta) a postat, în Danemarca, o înregistrare video a unui bărbat care profanează şi arde ceea ce pare să fie un Coran şi calcă în picioare un steag al Irakului.