DODON: NUMIREA NOULUI GUVERN ESTE DOAR O RENOVARE COSMETICA A „TITANIC”-ULUI - „AIE-3”, CARE SE VA SCUFUNDA IN MOD INEVITABIL

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova nu a sprijinit numirea noului Guvern al RM sub conducerea liberal-democratului, Valeriu Streleţ, se menţioneazî într-un comunicat al PSRM. În cadrul discursului său de la tribuna parlamentară, preşedintele PSRM, Igor Dodon, a menţionat că noul cabinet de miniştri va exista cel mult pînă la finele acestui an. Dodon a calificat numirea noului Guvern drept „ultima încercare disperată de a salva pacientul afectat cronic de corupţie, unionism şi oligarhie”, creatura teribilă a democraţiei moldoveneşti - Alianţa „Pentru Integrare Europeană”.

În context, Dodon a subliniat că ieri, 29 iulie, s-au împlinit şase ani de la venirea la putere a partidelor pro-europene în rezultatul tentativei de lovitură de stat din 7 aprilie, 2009. „Rezultatele acestor 6 ani sînt dramatice. Sub masca dezvoltării institutelor democratice, voi aţi creat un sistem oligarhic şi corupţionist în toate instituţiile ţării. Aţi supus justiţia intereselor de partid. Aţi monopolizat presa – 70-80 la sută din mass-medii sînt controlate de oligarhi. În aspect economic, au crescut datoriile externe de 1,7 ori. Suma totală a datoriei externe a constituit 6,34 miliarde dolari. Acest lucru înseamnă că fiecare cetăţean al ţării noastre, indiferent de vîrstă, are asupra sa o datorie de 1800 dolari. Au scăzut investiţiile străine. În perioada 2001-2008, creşterea anuală la acest capitol constituia 32%, iar în ultimii 5 ani – de 10 ori mai puţin sau, în medie, 3% anual. Numărul cetăţenilor angajaţi oficial în cîmpul muncii s-a redus cu 130 mii de persoane. Din punct de vedere social, a crescut nivelul sărăciei. Peste 1 milion de cetăţeni trăiesc la limita sărăciei. Aţi optimizat şi aţi închis şcoli, spitale, orfelinate. V-aţi bătut joc de cele mai vulnerabile categorii de cetăţeni – pensionari, veterani. Le-aţi tăiat din compensaţii, iar indexările de pensii s-au transformat într-o bătaie de joc. Mai mult ca atît – aţi încercat să nimiciţi valorile noastre naţionale şi morale, legalizînd minorităţile sexuale. Rezultatele voastre „glorioase” sînt evidente. Cînd aţi conştientizat că nu mai aveţi ce fura din bugetul de stat şi din instituţiile publice, aţi mers mai departe şi v-aţi băgat în buzunarele cetăţenilor, răpindu-le depunerile din sistemul bancar şi jefuind rezervele Băncii Naţionale”, a spus el.

Dodon a subliniat că, timp de şase ani cît există AIE, nici unul din cele 4 Guverne nu şi-a dus mandatul pînă la sfîrşit. „Guvernul Filat a fost demis sub acuzaţii de corupţie. Guvernul Leancă, cel care a cedat pachetul majoritar de acţiuni al „Băncii de Economii”, a cesionat Aeroportul şi a legalizat delapidările de miliarde, a fost sacrificat, pentru a justifica scurta coaliţie cu comuniştii. Ultimul prim-ministru, Gaburici, a demisionat din proprie iniţiativă, sub presiunea dosarelor penale, cînd şi-a dat seama unde a nimerit şi a început să pună întrebări incomode. Acum iarăşi încercaţi să convingeţi Parlamentul, societatea că acest Guvern va fi altfel, că va fi mai bun. Vreau să vă deschid un secret, pe care-l cunoaşte toată lumea – nici voi nu credeţi că noul Guvern va fi mai bun. Privesc în ochii voştri şi nu văd în ei acea sclipire, care era în anul 2009, la formarea Alianţei „Pentru Integrare Europeană-1”, sau în 2010, cînd aţi format Alianţa „Pentru Integrare Europeană-2”. V-aţi dat seama cu toţii unde aţi adus ţara şi în culoare vorbiţi deschis despre aceasta. Sînteţi asemenea unui elev repetent, care speră că dacă examenul va fi amînat pentru o altă zi, se va produce un miracol. Totuşi, nici un fel de miracol nu va fi. Sînteţi „repetenţi” în toate domeniile. Mulţi dintre domniile voastre vor avea de stat nu în banca şcolară, ci pe cea a acuzaţilor”, a declarat Igor Dodon.

Preşedintele Partidului Socialiştilor a indicat că desemnarea noului Guvern are loc în perioada unei crize profunde, provocate de partidele pro-europene. „În primele luni ale acestui an, exporturile s-au redus cu 16%, investiţiile străine în capitalul fix s-au micşorat cu 40%. Creditarea sectorului real al economiei, în acest an, s-a redus cu 60% comparativ cu anul trecut. Iar astăzi BNM adoptă hotărîrea despre majorarea ratei de bază cu 2%, ceea ce va conduce la distrugerea în continuare a sectorului real al economiei.

Producătorii agricoli se află în pragul falimentului. Timp de 12 luni, leul s-a depreciate cu 35%, ceea ce a condiţionat creşterea tarifelor şi a preţurilor. Încercaţi să supravieţuiţi din pensiile şi salariile, pe care le primesc cetăţenii noştri, şi să mai reuşi să achitaţi şi facturile conform tarifelor noi. Care sînt propunerile voastre în condiţiile acestei crize? Nişte soluţii concrete am aşteptat şi eu, şi întreaga societate. Dar voi, timp de cîteva săptămîni v-aţi tot tras de cravată – cui îi va reveni Ministerul Transporturilor şi cui Procuratura Generală. Aţi stat doar să împărţiţi funcţii. Nu vă pasă deloc de cetăţeni. Aţi uitat deja despre promisiunile, pe care le-aţi dat în timpul campaniei electroale, începînd cu „respect şi bunăstare” şi pînă la „înainte, nu înapoi”, a adăugat liderul socialiştilor.

Dodon a menţionat că liderul liberalilor, Mihai Ghimpu, cel care, acum cîteva luni în urmă, critica guvernarea şi cerea recuperarea miliardelor, s-a liniştit imediat ce nepotul său, Dorin Chirtoacă, a fost redesemnat primar general de Chişinău. „Chirtoacă stă la Primărie, Drăguţan ţine visteria statului, deci lucrurile stau bine, se poate fura mai departe”. Aşa se gîndeşte Mihail Fiodorovici”, este convins Dodon.

El a supus criticii faptul că Partidul Liberal, urmînd acordul încheiat, a preluat Ministerul Educaţiei şi Ministerul Apărării. „Cărui deştept de la PDM sau PLDM i-a venit în cap să pună Ministerul Educaţiei, soarta generaţiilor viitoare, în mîinile unioniştilor, a cetăţenilor străini? Şi cui i-a trecut prin minte să dea Ministerul Apărării, într-un stat cu statut de neutralitate, unui partid, care cere aderarea ţării la NATO?”, a spus liderul PSRM.

Totodată, în opinia lui Igor Dodon, PLDM a avut şansa să-şi demonstreze voinţa şi tăria de caracter, dar, liberal-democraţii nu au folosit-o. „Partidul Liberal-Democrat a fost din nou umilit şi pus în genunchi în faţa oligarhilor. A fost suficient să fie arestate cîteva persoane, să fie publicate recipise privind transferuri în Internet şi aţi cedat. Aţi avut posibilitatea să vă demonstraţi verticalitatea şi caracterul, desemnînd pentru această funcţie o persoană integră, care, cel puţin, ar lupta cu oligarhii, sau să mergeţi la alegeri anticipate cu capul sus şi cu o poziţie fermă. Aţi preferat să cedaţi, înaintînd un candidat vulnerabil, şantajabil şi controlabil”, a evidenţiat politicianul.

În acelaşi timp, el a atras atenţia celor prezenţi asupra faptului că toată această „nuntă” a oligarhilor şi unioniştilor este dirijată de Partidul Democrat. „După rezultatele alegerilor, Partidul Democrat a obţinut doar 19 mandat de deputat, dar, în ciuda acestui fapt, formaţiunea deţine controlul asupra majorităţii în Parlamentul RM. Partidul Democrat şi-a supus puterea executivă: nu-ţi place un cutare sau cutare ministru – împotriva acestuia este intentat un dosar penal. Partidul controlează justiţia şi mass-media. Şi dacă democraţii le ţin sub control pe toate, apare întrebarea: de ce ei nu poartă răspundere pentru toate?”, a declarat Dodon.

Preşedintele Partidului Socialiştilor a subliniat că ultimele evenimente politice sînt o nouă confirmare a faptului că Republica Moldova este un stat capturat. „Guvernul pe care îl veţi numi astăzi va fi doar o renovare cosmetică a „Titanic”-ului sub denumirea de AIE-3, care se va scufunda, dar, sper, că va face acest lucru fără ţară. Spre deosebire de AIE-1, care a existat timp de un an, şi de AIE-2, care a funcţionat aproximativ doi ani, AIE-3 va activa cel mult 4-5 luni. Nu mai mult, ştiţi prea bine acest lucru”, a spus el.

Dodon s-a adresat în mod special noului primi-ministru, ales astăzi, Valeriu Streleţ. „Domnule Streleţ, astăzi aţi luat loc într-un fotoliu de ceară, care se va topi sub dumneavoastră odată cu venirea frigurilor şi sub presiunea nemulţumirii sociale. Veţi fi sacrificat la fel cum a fost sacrificat şi Gaburici, peste 4-5 luni, pînă la Crăciun. Gaburici a plecat din Guvernul RM fără diplomă şi cu documente semnate în mod secret. Dumnevoastră veţi pleca însoţit de dosare penale, fără onoare şi demnitate, fără mandat de deputat şi fără imunitate”, a subliniat politicianul.

La finele alocuţionii sale Igor Dodon a menţionat că unica soluţie în această situaţie o constituie alegerile anticipate. Dodon a chemat toate partidele politice împreună cu cetăţenii să-şi consolideze eforturile şi să le direcţioneze asupra unei lupte crîncene cu oligarhii. “Statul capturat poate fi eliberat doar în cazul în care toţi cetăţenii vor avea o poziţie consolidată. Îi îndemn pe toţi să lăsăm de-o parte luptele ideologice, interesele înguste de partid, tot ce ne dezbină. Noi trebuie să eliberăm ţara noastră de oligarhi pentru copiii şi urmaşii noştri. Partidul Socialiştilor va vota împotriva acestui Guvern, care este parte componentă a acestui sistem oligarhic din RM. Unica soluţie de a salva ţara noastră de acest sistem – alegerile anticipate. Noi, socialiştii vom lupta pentru interesele cetăţenilor, pentru Moldova, împotriva oligarhilor”, a concluzionat Dodon.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40
02.11.24 - 13:26