Dodon: Alegeri parlamentare anticipate sau formarea unui nou Guvern de catre aceeasi coalitie PSRM-ACUM

Președintele Igor Dodon a declarat că va fi de acord cu posibila moțiune de cenzură de astăzi, 8 Noiembrie, în urma căreia ar putea să cadă Guvernul Sandu, existînd două scenarii discutabile de desfășurare a ceea ce ar putea urma: alegeri parlamentare anticipate sau formarea unui nou Guvern, de către aceeași coaliție PSRM-ACUM. Aceste supoziții au fost formulate, la emisiunea „Puterea a patra”, de la N4, în seara de 7 Noiembrie. Președintele Igor Dodon este convins că dacă Sandu nu se va dezice de decizia ei (mai mult sau mai puțin personală, conform declarațiilor sale de la Pro Tv Chișinău, din aceeași seară de 7 Noiembrie; n. red.) de asumare a responsabilității, prin care premierul va fi în drept să înainteze CSP-ului candidaturile pentru funcția de procuror general, atunci socialiștii vor depune o moțiune de cenzură împotriva actualului Guvern. Această dispută ar urma să fie negociată, discutată în zilele de Luni ori Marți, în ședința Parlamentului.
„După căderea Guvernului, socialiștii, împreună cu Blocul ACUM, trebuie să se așeze încă o dată și să se gîndească ce fac, pentru că eu nu îmi doresc alegeri anticipate. Chiar dacă vrea să arate că are poziție, că vrea să intre în istorie, Guvernul va cădea, pentru că decizia de asumare este anticonstituțională și aceasta trebuie retrasă”, a spus Igor Dodon. „După asta trebuie să se așeze și să numească un nou Guvern, să vadă dacă găsesc limbă comună sau nu. Lasă să ofere altă candidatură de la Blocul ACUM, lasă să dea Guvernul socialiștilor, ăștia au fost 5 luni, am văzut ce au făcut. Lasă să fie socialiștii 5-6 luni, tot cu această majoritate parlamentară, să meargă înainte, pentru a nu fi alegeri anticipate”, a mai declarat șeful Statului.
În acest context, Președintele Dodon a mai atenționat că în eventuala unor alegeri parlamentare anticipate, acestea ar trebui să aibă loc odată cu cele prezidențiale, preconizate pentru 23 Octombrie - 23 Noiembrie 2020.
”Ar fi o greșeală enormă să mai fie o altă campanie electorală, în Februarie, două campanii electorale într-un an. Dacă vor avea loc alegeri parlamentare anticipate, ar fi bine să fie odată cu alegerile prezidențiale, să nu cheltuim bani de două ori”, a declarat Dodon.
Pe de altă parte, Președintele Dodon a ținut să puncteze: „Pot să vă spun sigur că vom avea alt ministru de Interne. Cred că polițiștii aplaudă acum. Vom avea și în alte fotolii alți miniștri”. În același timp, domnia sa a accentuat că PSRM nu va face majoritate parlamentară cu alte fracțiuni decît Blocul ACUM și nu va accepta un premier înaintat de o eventuală coaliție ACUM-PDM.












