DOAR UNUL DINTRE CELE PATRU TRENURI MODERNIZATE ESTE FUNCŢIONAL

Doar unul dintre cele patru trenuri modernizate în România este funcţional. Declaraţia a fost făcută, pe 25 iulie, de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, aflat într-o vizită de documentare la ÎS Căile Ferate ale Moldovei (CFM).

Potrivit afirmaţiilor ministrului, cele mai mari defecte ale noilor trenuri sînt la cutia de viteze, la motoare, consumul de combustibil şi chiar la vopseaua care se cojeşte. Acesta a menţionat că toate costurile pentru reparaţia trenurilor vor fi suportate de compania română respectivă. Conform contractului semnat cu aceasta, fiecare garnitură modernizată costă în jur de 2,5 milioane de euro. “Trenul nr. 1, care asigura legătura între Chişinău şi Ocniţa, este în staţionare deja de două luni. CFM va cere despăgubiri materiale companiei române pentru întreaga perioadă în care cele trei trenuri au staţionat”, a remarcat Sergiu Tomşa, director interimar al CFM.

În prezent Ministerul Transporturilor poartă discuţii cu BERD şi BEI pentru finanţarea unor proiecte de infrastructură feroviară cu scopul de a fi asigurate condiţii pentru transportarea mărfurilor şi pasagerilor în interiorul ţării, dar şi pentru atragerea fluxului de tranzit pe calea ferată. Anual circa 50 de vagoane sînt scoase din uz deoarece le expiră termenul de exploatare.

Moldpres

01.12.24 - 15:12
01.12.24 - 15:11
01.12.24 - 15:09
01.12.24 - 15:08
02.12.24 - 14:59
04.12.24 - 00:36
05.12.24 - 00:24
03.12.24 - 01:00
06.12.24 - 16:26
05.12.24 - 15:13
05.12.24 - 15:15
03.12.24 - 00:51
06.12.24 - 16:24
04.12.24 - 00:32
02.12.24 - 15:12