Dmitri Medvedev amenință că țările care au aderat recent la NATO au devenit automat ţinte pentru Rusia

Ţările care au aderat recent la NATO au devenit automat o ţintă pentru forţele armate ruse şi riscă posibile lovituri de retorsiune, inclusiv cu arme nucleare, în cazul unui conflict, a ameninţat, Marţi, fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, într-o aparentă referire la Suedia şi Finlanda.
Medvedev, în prezent vice-preşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, a făcut afirmaţiile în cadrul unei prelegeri, potrivit agenţiei oficiale ruse TASS.
Finlanda şi Suedia, care decenii la rînd au fost ţări neutre, au aderat la NATO în 2023 şi respectiv 2024, după ce Rusia a invadat Ucraina.
„Statutul de ţări nealiniate le-a oferit anumite preferinţe internaţionale datorită poziţiei lor geopolitice şi unei serii de alţi factori. Dar acum ele fac parte dintr-un bloc care ne este ostil, ceea ce înseamnă că au devenit automat ţinte pentru forţele noastre armate, pentru potenţiale lovituri de retorsiune, inclusiv cu componentă nucleară, sau pentru măsuri preventive în cadrul doctrinei militare”, a spus Medvedev. ”Ei pur şi simplu se află în vizorul forţelor noastre armate. Viaţa lor s-a îmbunătăţit? Nu. Acestea sunt jocuri politice”, a adăugat Medvedev.
La 15 Aprilie, Serghei Narîşkin, şeful Serviciului rus de informaţii externe, a declarat, referindu-se la Polonia şi ţările baltice, că „ţările provocatoare” trebuie să înţeleagă că vor fi primele care vor suferi în cazul unei agresiuni a NATO împotriva Rusiei şi Belarusului,
Miniştrii Apărării din statele baltice avertizaseră, la sfîrşitul lunii Martie, că o încetare a focului în Ucraina ar spori considerabil ameninţarea la adresa securităţii regiunii lor.











