DISCURSUL PRESEDINTELUI R. MOLDOVA, IGOR DODON, LA SEDINTA CONSILIULUI ECONOMIC EURASIATIC SUPERIOR
Stimați șefi de stat și participanți la ședința Consiliului Economic Eurasiatic Superior,
Permiteți-mi să vă felicit încă o dată pe toți cu ocazia sărbătorii noastre comune – aniversarea a 75-a a Marii Victorii. Poporul moldovenesc păstrează cu sfințenie amintirea faptelor eroice și a ororilor acelui război. Această amintire este transmisă din generație în generație.
Festivitățile oficiale cu prilejul Zilei Victoriei vor fi organizate la noi pe 24 august ‒ în ziua eliberării Moldovei de sub ocupația fascistă în urma operațiunii militare Iași-Chișinău.
Stimați colegi,
Acum doi ani, Republica Moldova a obținut statutul de observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice (UEEA). Acest statut ne-a oferit oportunitatea de a înțelege mai bine procesul de integrare eurasiatică, de a ne aprofunda mai mult în activitatea Comisiei Economice Eurasiatice și a organismelor sale de lucru.
În special, reprezentanții Moldovei au participat în mod regulat la reuniunile comitetelor consultative ale Comisiei și la ședințele grupului comun de lucru. Pentru ca interacțiunea noastră cu Uniunea Economică Eurasiatică să se deruleze în mod permanent, Guvernul Republicii Moldova și-a numit reprezentantul oficial pe lîngă Comisia Economică Eurasiatică.
Intenționăm cu fermitate să aprofundăm cooperarea noastră cu Uniunea Economică Eurasiatică și să extindem agenda de colaborare. Este vorba despre participarea Moldovei la mai multe programe și proiecte comune ale statelor membre ale Uniunii. Pentru noi prezintă un interes deosebit proiectele de cooperare în domeniul complexului agroindustrial, asigurarea securității alimentare a țărilor UEEA.
Moldova are posibilitatea de a furniza produse sub formă proaspătă și prelucrată, al căror volum de producție în țările Uniunii Economice Eurasiatice încă nu satisface pe deplin nevoile cetățenilor lor. În acest scop, Moldova se poate ralia la proiecte din sectorul agricol nu numai prin livrări directe de produse pe piețele țărilor Uniunii, ci și prin crearea unor industrii comune, formarea lanțurilor de producție și comerț.
Interesul sporit al Republicii Moldova față de Uniunea Economică Eurasiatică ține, în mod prioritar, de agenda economică atractivă ‒ de asigurarea libertății de circulație a mărfurilor, serviciilor, capitalului și a forței de muncă.
În opinia noastră, domeniile de cooperare foarte promițătoare sînt introducerea platformelor tehnologice eurasiatice, agenda digitală a țărilor Uniunii Economice Eurasiatice și dezvoltarea cooperării industriale. Lista zonelor de interacțiune interesante pentru Moldova poate fi continuată.
Apreciez foarte mult negocierile începute în acest an privind aderarea Moldovei la Banca Eurasiatică de Dezvoltare, pe parcursul cărora au fost identificate domeniile potențiale de cooperare între Bancă și Republica Moldova.
Este vorba despre complexul agroindustrial, infrastructura drumurilor, energetică, promovarea comerțului reciproc. Vreau să subliniez: sîntem hotărîți să încheiem cu succes negocierile cu Banca și să lansăm primele proiecte investiționale.
Ca stat cu statut de observator, sîntem interesați de multe programe și proiecte ale Uniunii Economice Eurasiatice și sîntem dispuși să participăm la ele. Dar pentru aceasta avem nevoie de mecanisme și instrumente speciale pentru ca producătorii, exportatorii și lucrătorii noștri să se implice cu adevărat în implementarea programelor și proiectelor eurasiatice. Mă adresez șefilor de state membre ale Uniunii Economice Eurasiatice cu o propunere de a trata problema mecanismelor și instrumentelor de implicare a statelor observatoare în implementarea programelor și proiectelor comune.
La ultima ședință a Consiliului Economic Eurasiatic Superior am propus organizarea unor acțiuni ale țărilor Uniunii la noi, în Moldova. Sîntem dispuși să asigurăm din punct de vedere tehnic activitatea ședințelor în deplasare ale subdiviziunilor publice ale Comisiei Economice Eurasiatice și ale comitetelor consultative la Chișinău. Sîntem gata să găzduim participanții la evenimentele de afaceri și forumurile eurasiatice.
Considerăm că acest lucru va contribui la popularizarea activităților Uniunii Economice Eurasiatice în Moldova și la informarea mai amplă a cetățenilor și a oamenilor de afaceri din Moldova asupra proceselor de integrare eurasiatică.
Propunerea noastră rămîne valabilă: Chișinăul așteaptă oaspeți din partea Comisiei Economice Eurasiatice și din țările Uniunii Eurasiatice.
Vă mulțumesc pentru atenție.