Din lumea bancurilor, glumelor

Un tip trecea cu automobilul printr-o localitate cînd vede la poarta unei case un anunț: "Cîine vorbitor de vînzare". Se oprește omul, sună la ușă, deschide un cetățean care îi spune că poate să vadă cîinele în curtea din dos, dacă vrea. Tipul se duce în curtea din dos unde vede un labrador retriever foarte arătos și bine îngrijit.
- Poți să vorbești?
- Bineînțeles! - zice labradorul.
După ce-și revine din șoc, tipul întreabă:
- Și care-i povestea ta?
Labradorul se uita la el și zice:
- Ei bine, am descoperit că pot vorbi, pe cînd eram încă un cățelandru. I-am anunțat despre treaba asta pe cei de la CIA. Imediat au început să mă trimită printr-o grămadă de țări ale lumii. Mă plasau în camere unde se întîlneau spioni sau șefi de state; ei nu mă suspectau că aș putea trage cu urechea. Așa am dus-o cam opt ani, după care, obosit de atîtea călătorii, am decis să mă așez într-un loc. Am semnat un contract cu serviciul de securitate al aeroportului local. Acolo, mă plasau pe lîngă personaje suspecte; am reușit să deconspir multe aranjamente ale mafiei implicate în traficul de droguri. Am primit mai multe medalii pe chestia asta. Pe urma, m-am însurat, am făcut o grămadă de cățeluși, iar acum tocmai am ieșit la pensie.
Tipul, copleșit de cele auzite, se întoarce înapoi la ușa din față și îl întreabă pe stăpîn.
- Cu cît dai, domn'e, cîinele?
- Zece dolari.
- Zece dolari pentru un cîine așa formidabil? Cum poți să-l dai atît de ieftin?
- Pentru că e un mincinos. N-a făcut niciodată nimic din toate rahaturile cu care se laudă.
***
Acum, în Țară vin mii de pelerini. Numai de Hristoși și Dumnezei auzi în vămi!
***
Am fost cu nevastă-mea la cumpărături. Casierul:
-1.250 de lei și 50 de bani.
Nevastă-mea:
- 50 de bani am eu!












