Din culisele arestării ministrului adjunct rus al Apărării

Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării, a încercat să transmită un mesaj de 'business as usual' de cînd adjunctul său a fost arestat pentru luare de mită, dar scandalul care se extinde arată rău şi pentru el şi este văzut drept o încercare a unui clan rival de a-i slăbi puterea, scrie Vineri Reuters într-o amplă analiză.

La prima vedere, momentul reținerii, Marţi, a lui Timur Ivanov, unul dintre cei 12 miniştri adjuncţi ai lui Şoigu, a fost neaşteptat, în condiţiile în care Rusia poartă un război în Ucraina, iar autorităţile au făcut din discreditarea Armatei un delict ce poate fi pedepsit cu închisoarea.

Acuzaţiile de luare mită care ar finanţa un stil de viaţă mult peste posibilităţile sale, formulate împotriva lui Ivanov (48 de ani) de către Fundaţia de luptă împotriva corupţiei (FBK) a defunctului disident Aleksei Navalnîi, au fost făcute publice în urmă cu peste un an, aparent fără consecinţe.

Totuşi, săptămîna aceasta, televiziunea de stat le-a arătat brusc ruşilor un Ivanov cu o privire perplexă - care-şi neagă vinovăţia - îmbrăcat în uniformă militară completă, aflîndu-se într-o cuşcă din plastic transparent, într-o sală de Tribunal, de tipul celei pe care au ocupat-o înaintea sa numeroşi duşmani ai Kremlinului.

Arestarea sa - spun analişti politici ruşi, inclusiv foşti membri din interiorul puterii - arată cum războiul scoate la iveală luptele interne între "clanurile" care se bat pentru avere şi influenţă în durul sistem politic rusesc, potrivit Reuters.

Clanurile - alianţele între funcţionari sau oameni de afaceri care împărtăşesc aceleaşi idei - se concentrează în jurul Armatei, al agenţiilor de informaţii şi de aplicare a legii, al complexului militar-industrial şi includ, de asemenea, un grup de persoane din Sankt Petersburg, oraşul natal al preşedintelui Vladimir Putin, pe care îl cunosc personal de mulţi ani.

"Cuiva din elită nu i-a plăcut faptul că Şoigu a devenit mult prea puternic", a declarat, pentru Reuters, Tatiana Stanovaia, cercetător senior la Carnegie Russia Eurasia Center.
"Asta nu vine de la Putin, ci de la persoane apropiate lui Putin care cred că Şoigu şi-a jucat prea mult cartea. Este, pur şi simplu, o luptă împotriva cuiva şi a unui ministru care a devenit prea puternic şi o încercare de a echilibra situaţia", opinează ea.

Abbas Galiamov, fost autor de discursuri la Kremlin, în prezent desemnat ca "agent străin" de către autorităţi, afirmă că şi el a văzut arestarea lui Ivanov ca pe un atac la adresa lui Şoigu pentru a-i slăbi poziţia.

"Ivanov este una dintre cele mai apropiate persoane de Şoigu. Arestarea sa cu puţin timp înaintea numirii unui nou Guvern sugerează că şansele actualului ministru de a rămîne în fotoliul său sunt în scădere dramatică", a spus el.

Ivanov a fost arestat în urma unei anchete a diviziei de contrainformaţii a Serviciului Federal de Securitate (FSB), potrivit presei ruse de stat.

Cazul lui Ivanov este cel mai răsunător caz de corupţie de cînd Putin a trimis trupe în Ucraina în 2022. Presa de stat a relatat că Şoigu l-a demis pe Ivanov din funcţie.

Scandalul survine cu doar două săptămîni înainte ca Putin să fie învestit pentru un al cincilea mandat prezidenţial şi înainte de o remaniere guvernamentală aşteptată luna viitoare, în cadrul căreia postul lui Şoigu va fi, teoretic, pus la bătaie.

Ivanov a fost responsabil de contracte lucrative de construcţii şi achiziţii ale Armatei şi este acuzat că a luat sume uriaşe ca mită sub formă de servicii în valoare de cel puţin un miliard de ruble (10,8 milioane de dolari), conform unor relatări din presa rusă, în schimbul acordării de contracte ale Ministerului Apărării către anumite companii.
Deşi puţini sunt cei dispuşi să parieze că Şoigu îşi va pierde postul din cauza scandalului, avînd în vedere loialitatea sa faţă de Putin, arestarea lui Ivanov este văzută ca o răsturnare de situaţie pentru şeful său, a cărui influenţă şi acces la liderul de la Kremlin au crescut datorită rolului său cheie în războiul din Ucraina.

Publicaţia The Moscow Times citează un oficial guvernamental de rang înalt care a calificat această arestare drept o lovitură serioasă pentru tabăra lui Şoigu, precum şi o sursă apropiată Ministerului Apărării care a declarat că arestarea este mai mult despre politică şi despre "slăbirea poziţiei lui Serghei Şoigu" decît despre Ivanov.

Şoigu şi conducerea de vîrf a Armatei au fost uneori în centrul unor critici virulente din partea bloggerilor de război şi a naţionaliştilor ruşi care i-au acuzat de incompetenţă, în special după o serie de retrageri în 2022.

Şoigu a supravieţuit în funcţie în urma unei lovituri de stat eşuate, condusă de liderul mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, decedat între timp într-un accident de avion, care în Iunie trecut a orchestrat un marş spre Moscova pentru a încerca să-l răstoarne din post, dar autoritatea sa a fost afectată. Putin a declarat că acele evenimente ar fi putut arunca Rusia într-un război civil.

De atunci, Şoigu a reuşit să recîştige încrederea lui Putin, dar arestarea adjunctului său reprezintă un nou eşec.

"Indirect, îi dăunează lui Şoigu. Apar întrebări. Cum se face că o persoană care i-a fost apropiată şi pe care el a adus-o a reuşit să fure atît de mult sub nasul său?", a declarat Tatiana Stanovaia de la Carnegie.

Serghei Markov, un fost consilier al Kremlinului, apreciază că Şoigu, în funcţie din 2012, îşi va păstra oricum postul. "Toată lumea se întreabă dacă ar putea fi acesta un semnal pentru Şoigu că nu se va afla în următorul Guvern după 7 Mai", a scris Markov pe blogul său oficial.

"Fiţi calmi! Va fi. Şoigu a creat o nouă Armată după anul dezastruos 2022, care a respins ofensiva Armatei ucrainene în 2023. Iar în 2024, Armata avansează deja", susţine Markov.

Există multe lucruri despre contextul arestării lui Ivanov care rămîn necunoscute. La Moscova circulă mai multe teorii cu privire la faptul că acuzaţia de mită nu reprezintă întreaga poveste, existînd informaţii neconfirmate de presă potrivit cărora ar putea fi acuzat şi de trădare de stat, lucru pe care avocatul său l-a negat.

Unii au sugerat că, probabil, preferinţa sa pentru stilul de viaţă occidental, într-un moment în care Putin spune că Rusia este angajată într-o luptă existenţială cu Occidentul, ar putea fi cauza decăderii sale.

Alţii cred că pasiunea familiei sale pentru vacanţele de lux în Europa, închirierea de iahturi, maşini Rolls-Royce şi petreceri opulente era în regulă înainte de război, dar acum este văzută ca o "sărbătoare pe timp de ciumă", o referinţă literară rusă.

Şoigu a păstrat tăcerea asupra scandalului, inspectînd săptămîna aceasta o instalaţie de lansare spaţială ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat.

Kremlinul le-a spus jurnaliştilor să se bazeze doar pe surse oficiale şi a precizat că proiectele de construcţie adesea vaste pe care Ivanov le-a supervizat - cum ar fi reconstrucţia oraşului-port ucrainean Mariupol - nu vor fi afectate.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40