Nicăieri în lume antidemocraţia nu mimează mai competent democraţia decît în România”

Mi-e greu să admit uralele învingătorilor, ca şi lamentările ori imprecaţiile celor învinşi. „România”, aud, „i-a votat pe hoţi, nemernici şi corupţi, pe tălhari şi penali”. Parţial, e greu de contestat adevărul acestei aserţiuni. În fond, a ieşit detaşat în faţă PSD, un partid condus de un penal condamnat ca infractor de drept comun, a cărui formaţiune a ratat pînă acum detaşarea de comunismul şi postcomunismul din care a fost născocit, deşi gruparea lui Liviu Dragnea a învăţat în ultima vreme să mimeze eficient orientarea spre centru, adecvarea la democraţie şi deschiderea spre profesiuni liberale.

Succesul său e însă relativ, condiţionat şi prea puţin legitim, chiar dacă a fost adjudecat, formal, în chip onest. El s-a obţinut, în largă măsură, prin absenţa de la urne a majorităţii electoratului, în condiţii de amplă dezinformare, de presă defectă, de obligare a electoratului să opteze în principiu doar pentru un rău mai mic. Fără să priceapă că optează, absentînd, în favoarea formaţiunii cîştigătoare, o parte importantă a acestui electorat a preferat, deci, să dea cu tifla urnelor şi partidelor.
Legitimitatea victoriei PSD şi, în fond, a scrutinului în ansamblu, e minată şi de blocarea dublă a accesului la ştampila de vot a milioane de români din străinătate şi din ţară, printr-o strîmbă reformă a legii electorale. Care a lăsat aceste milioane să fie reprezentate de un grup ridicol de restrîns, de numai şase parlamentari. Restrîngerea dreptului sacrosanct al românilor de a vota altfel decît în condiţii oneroase e un abuz uriaş, care va afecta durabil partea cea mai dinamică a societăţii româneşti, perpetuînd incapacitatea românilor de a-şi conferi un Parlament şi un Guvern majoritar reformiste. La rîndul ei, această carenţă va reduce substanţial puterea românilor de a face faţă inerentelor presiuni ale globalizării, care cere naţiunilor o enormă competitivitate.

Un rol deloc neglijabil în succesul PSD l-au jucat incompetenţa conducerii PNL şi, nu în ultimul rînd, preşedintele, extrem de prost aşezat pe scenă politică, după decizia lui inspirată şi salutară de a-l desemna pe Dacian Cioloş la conducerea Guvernului. Că, în condiţiile unor mass-media înregimentate, aparţinînd oligarhiei mafiote, acest cel mai bun Guvern din istoria României moderne a putut fi demonizat atît de lesne şi de eficace, împovărează şi mai rău bilanţul Preşedinţiei şi Partidului Naţional Liberal, care n-a ştiut, cît a fost la putere, să se plaseze şi să apere adecvat democraţia în lumea presei, reducînd publicul captiv al televiziunilor de agitprop neocomunist şi ultranaţionalist.

De cealaltă parte, PSD a izbutit să-şi construiască abil în Parlament şi la aceste televiziuni sateliţii meniţi să rupă rîndurile dreptei şi să absoarbă voturi liberal-ultraconservatoare şi naţionaliste. În acest scop au fost lansate pe orbită derivate politice în parte diversioniste, precum ALDE ori clonele securisto-neolegionare de genul PRU şi gruparea lui Marian Munteanu. În fine, ar fi naiv să se creadă că prăbuşirea în nedemocraţie sau chiar antidemocraţie a multor români s-a produs în vid. Dimpotrivă, izbînda PSD-ALDE se înscrie în trendul succeselor populiste europene, care au schimbat faţa unor ţări că Ungaria, Polonia, Marea Britanie şi SUA. Diferenţa care face originalitatea relativă a defectei democraţii româneşti ţine doar de faptul că PSD a reuşit să fie concomitent partid şi de sistem şi de antisistem, şi social-democrat şi populist. Încît pare că nicăieri în lume antidemocraţia nu mimează mai competent democraţia decît în România.

Petre M. IANCU (Deutsche Welle)