DETALII DE LA INTILNIREA LUI IGOR DODON ȘI ZINAIDA GRECEANII CU PRESEDINTELE DUMEI DE STAT
Președintele Parlamentului și fostul președinte al Republicii Moldova s-au întîlnit la Moscova cu președintele Dumei de Stat. Iată care a fost agenda discuțiilor.
Cooperarea moldo-rusă, inclusiv în domeniul parlamentar a fost unul din subiectele discutate la Moscova de către președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, cu președintele Dumei de Stat a Adunării Federale a Federației Ruse, Veaceslav Volodin. Cei doi oficiali au reconfirmat importanța păstrării și consolidării bunelor relații de prietenie și colaborare strategică dintre Republica Moldova și Rusia.
În cadrul întrevederii, Zinaida Greceanîi a amintit și despre modificările legislative operate de deputații moldoveni care se referă la reluarea retransmiterii canalelor de informații rusești pe teritoriul Republicii Moldova. De asemenea, s-a vorbit despre adoptarea Legii privind statutul limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică în Moldova.
De cealaltă parte, președintele Dumei de Stat, Veaceslav Volodin, a menționat că acest fapt este important pentru interacțiunea economică, culturală și socială dintre cele două state. Oficialul a subliniat că această decizie este în primul rînd în interesul cetățenilor Moldovei.
În cadrul întrevederii s-a vorbit și despre finalizarea negocierilor asupra proiectului Acordului între Republica Moldova și Federația Rusă privind securitatea socială, urmînd să fie semnat Aranjamentul Administrativ privind aplicarea acestuia între Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova și Ministerul Muncii și Protecției Sociale al Federației Ruse. La întrevedere a participat ex-președintele Republicii Moldova, Igor Dodon.
Sursa: sputnik.md