Plahotniuc i-a transformat în agenţii săi propagandistici pînă şi pe cei mai „înrăiţi adversari” politici

Autor: Octavian CATANĂ

În rîndurile ce urmează, îmi propun să pun în discuţie o serie de chestiuni ce vizează strict realitate politică aspră din Republica Moldova, iar asta în echilibru cu legalitatea existentă şi cea care ar trebui să fie, cu abuzurile legislative, respectarea normelor democratice sau corectitudinea politică, dincolo de orice tendinţă de subiectivism.

Ca punct de plecare, avem Hotărîrea Curţii Constituţionale (CC) de Marţi, 17 Octombrie, potrivit căreia Președintele țării nu poate să-şi exercite dreptul de veto în ce privește numirea unui ministru. Sesizarea CC a survenit ca urmare a refuzului Preşedintelui Igor Dodon de a semna decretul de numire a lui Eugen Sturza în funcția de ministru al Apărării. Practic, prin această decizie a CC, strict în cazul numirii ministrului Apărări, Preşedintelui îi este suspendat acest drept, fiindu-i delegat preşedintelui Parlamentului sau, în funcţie de calculele ascunse ale guvernării, chiar premierului Pavel Filip. După aflarea deciziei CC, Preşedintele Dodon a declarat:

„Astăzi (Marţi, 17 Octombrie; nota aut.), Guvernarea și majoritatea parlamentară controlată de un singur partid a mai făcut un pas spre uzurparea definitivă a puterii în stat. Și de această dată, ca și în multe alte cazuri, i-a avut drept complici pe judecătorii Curții Constituționale. Prin decizia aprobată astăzi de Curte, s-a încălcat în cel mai grosolan mod Constituția Republicii Moldova, ceea ce constituie un precedent grav. Curtea Constituțională are dreptul de a interpreta Constituția, nu și de a institui proceduri și termene neprevăzute de Constituție. Articolul 98, alineatul 6, din Legea Supremă nu stabilește obligația Președintelui de a numi ministrul la a doua propunere, așa cum este prevăzut în cazul promulgării legilor. Acest “ministru”, adus în Guvern cu suportul CC, cu grave încălcări ale Constituției, nu va fi recunoscut de Președinte și instituția prezidențială. Acesta nu va face parte din componența Consiliului Suprem de Securitate.”

Cine are dreptate – Preşedintele, CC sau guvernanţii care vor mazilirea lui Dodon şi pe care acesta îi acuză de uzurparea Puterii? În planul reprezentativităţii legale şi democratice situaţia este destul de clară pentru unii şi destul de abuzivă şi ilegitimă pentru alţii. În spatele conflictului declanşat împotriva lui Dodon de către Guvern şi majoritatea parlamentară se situează cele mai diabolice interese, nici unul neavînd legătură cu aspiraţiile cetăţenilor sau ale ţării, în general.

Din perspective constituţionale şi democratice, Preşedintele Igor Dodon se plasează în cea mai deplină legalitate şi reprezentativitate, fiind ales de majoritatea moldovenilor care i-au dat votul. Este ştiut că şi în ceea ce priveşte reprezentarea parlamentară, la fel de democratic, moldovenii majoritari au votat pentru PSRM. Cu toate acestea, sfidîndu-se orice normă democratică, legală şi chiar  constituţională, ţara a ajuns să fie guvernată de o majoritate pe care moldovenii votanţi nu şi-au dorit-o, nu o pricep şi o urăsc efectiv pentru umilinţa la care i-a supus.

Imposturile guvernării „cu acoperire europeană”

Legat de felul în care s-a constituit majoritatea parlamentară „proeuropeană” şi de referinţele tîlhăreşti pe care guvernanţii le fac la normele din ţările UE cînd vor să adopte legile care le convin, este suficient să punctăm două nuanţe. În primul rînd, este demn de menţionat faptul că în absolut toate ţările democrate ale Europei, după alegerile parlamentare, Guvernul şi majoritatea parlamentară sunt constituite de către partidul care a acumulat cele mai multe voturi. În aceste ţări cu adevărat democrate, este de neînchipuit ca partidele situate cu voturi mai puţine decît cel care a cîştigat majoritar alegerile să facă o coaliţie împotriva firii, spre a forma o majoritate cu care să înlăture partidul pentru care cetăţenii au votat majoritar. Aici este vorba, în primul şi în primul rînd, despre respectul elementar faţă de cetăţenii majoritari, dar şi despre corectitudinea politică.

Dacă sunt atît de proeuropeni, de ce guvernanţii moldoveni nu au emis o lege care să alinieze RM şi la aceste norme electorale europene? Au ales, în schimb, să facă referinţe la anumite state europene atunci cînd au decis că cel mai bun sistem de vot este cel uninominal sau, la limită, cel mixt, care s-a dovedit a fi un eşec lamentabil în România, Ucraina sau Georgia. În acest caz, politicienii conjuncturali şi provinciali de la guvernare nu au înţeles că un cioban care şi-a petrecut toată viaţa în mijlocul oilor şi a dormit în stînă nu poate deveni, peste noapte, un domn sau un aristocrat, doar pentru că l-a îmbrăcat cineva cu un costul la modă şi i-a pus un papion la gît. Spun asta pentru că, în cazul sistemului de vot schimbat, guvernanţii fac comparaţie cu Germania.

Preşedinţia, ştrangulată prin perversiuni legislative

Scriam mai devreme că în spatele conflictului declanşat împotriva lui Dodon de către Guvern şi majoritatea parlamentară se situează cele mai diabolice interese. În primul rînd, aici este vorba despre Vladimir Plahotniuc, care a pus stăpînire pe ţară şi o conduce după bunul lui plac. Acest lucru îl ştie prea bine întreg Occidentul şi, mai ales, îl ştiu grupările politice de interes din România care-l sprijină. Nu-i greu de intuit că tocmai aceste grupări româneşti au lucrat pentru el şi continuă să-i contureze imaginea unui mit atotputernic de care Occidentul nu se poate lipsi dacă vrea ca să menţină RM în influenţa sa şi „s-o apere” de „pericolul rusesc”.

În conjunctura creată, moldovenii majoritari constată dureros că românii, europenii, în general, şi americanii „legalizează diplomatic” stăpînirea tiranică şi ilegală a ţării lor de către Plahotniuc. Ceea ce occidentalii nici în cele mai negre coşmaruri politice nu admit să se întîmple în ţările lor, acceptă să existe în RM, care, pentru ei, e mai curînd o ţară-experiment, un Stat care trebuie să fie permanent disputabil între Vest şi Est, doar pentru ca nişte armate de politicieni şi diplomaţi vestici să-şi justifice nişte preocupări, negocieri interminabile şi bine retribuite.

Cînd Constituţia şi legile nu sunt atotcuprinzătoare, parlamentarii au obligaţia să le îmbunătăţească, să adauge altele noi, nicidecum să le ciuntească pe cele bune, să le reducă sau să le amplifice în interesul strict al unui singur partid, iar asta pentru a sluji intereselor lor meschine de a rămîne la Putere pe tot restul vieţii, dacă s-ar putea.

În acest joc politic geostrategic extern, ilegitimul Plahotniuc este admis, iar legitimul Preşedinte Dodon şi voinţa majoritară a moldovenilor au devenit proscrişi şi, prin urmare, trebuie să fie decapitaţi. Cînd era deja previzibil că Dodon va fi ales democratic Preşedinte legal al ţării, majoritatea parlamentară i-a diminuat din start atribuţia de a avea în subordine Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat şi Serviciul de Informaţii şi Securitate. Obsedat fiind de Putere şi control absolut, Plahotniuc a văzut în aceste servicii o altă armată care trebuie să fie în subordinea sa.

După ce Dodon a fost învestit Preşedinte şi a dat semne că nu are de gînd să fie un al doilea Timofte servil lui Plahotniuc, ofensiva împotriva sa a fost declanşată din toate direcţiile, interne şi externe, care-l sprijină pe oligarh, inclusiv din partea adversarilor politici din ţară care au declarat război anti-oligarhic. Absolut toţi se justifică prin aceea că astfel luptă împotriva „pericolului rusesc” al cărui exponent ar fi Dodon. În acest context se plasează şi decizia CC de Marţi.

CC legitimează permanent uzurparea Puterii de Stat

Pe lîngă instituţii fundamentale cum sunt SIS, Procuratură, Centrul Naţional Anticorupţie etc., Plahotniuc a înţeles prea bine că trebuie să-şi subordoneze total şi Constituţia, iar de asta avea nevoie de controlul asupra CC. Acesta a fost şi rostul „ruperii” lui Alexandru Tănase din PLDM şi instalarea lui în funcţia de preşedinte al CC. Încă de cînd Tănase a devenit preşedinte şi pînă astăzi, CC, sub legitimitatea imunităţii şi a autorităţii absolute asupra interpretării constituţionale, a devenit stăpînul absolut al unei Constituţii puse în slujba intereselor constituţionale ale lui Plahotniuc.

N-o să stăm acum să enumerăm toate deciziile discutabile şi contestabile pe care le-a emis de-a lungul anilor, dar ultima decizie, cea de Marţi, va precede un şir întreg de alte hotărîri abuzive faţă de Dodon, pînă acolo încît să-i retragă aproape toate atribuţiile. Scopul lui Plahotniuc este acela de a-l face să devină neputincios şi necredibil în faţa majorităţii moldovenilor care-l susţin. Nu întîmplător, după decizia CC de Marţi, fostul preşedinte Tănase, în calitate de „autoritate constituţionalistă”, a aplaudat-o şi a venit şi cu sfaturi constituţionale şi de proceduri parlamentare în privinţa paşilor pe care Parlamentul trebuie să-i facă pînă la iniţierea procedurii de impeachment, care, spune el, „este unica dezlegare pe termen lung”.

Fără să mai fie nevoie să intru în detalii, printre aplaudacii deciziei CC de Marţi s-au numărat, în acelaşi rînd cu susţinătorii PDM, şi cei care i-au jurat vrăjmăşie pe viaţă oligarhului Plahotniuc. Să nu fi înţeles ei că astfel au devenit agenţii săi propagandistici? Greu de crezut! Cum poate cineva care pretinde că este adversar lui Plahotniuc să fie de acord cu decizia CC de Marţi? Asta înseamnă că ar fi de acord ca Dodon să semneze decretul de numire a unui ministru la Apărare din partea Mafiei!

La ce trebuie să ne aşteptăm de la Dodon

Faptul că Plahotniuc nu este proeuropean îl ştiu prea bine toţi cei care-l susţin, dar au nevoie de el spre a-şi promova în RM o serie de proiecte geopolitice prooccidentale şi, se înţelege, proromâneşti, unioniste. Faptul că acesta a mafiotizat Statul nu prea contează. La fel şi moldovenii cei mulţi. Că Plahotniuc nu este proeuropean şi că a capturat statul în stil banditesc, o ştie prea bine şi Dodon. Aşa cum Plahotniuc nu va duce RM în UE, nici Dodon nu va duce ţara în Rusia, căci Moldova va rămîne ceea ce a fost de cînd a devenit o entitate statală recunoscută de ONU. Alta este cînd, de pe principiul neutralităţii constituţionale, Guvernul şi Preşedintele ţării au opţiuni vestice sau estice care, reţineţi, se înscriu în sfera economicului dictat politic.

După decizia CC de Marţi, fiind previzibil că vor urma şi altele, Dodon, socialiştii care-l susţin şi votanţii săi majoritari sunt puşi în situaţia de a adopta măsuri şi a întreprinde acţiuni dintre cele mai radicale. Aici avem două tabere distincte – Puterea legală votată de poporul majoritar şi Puterea ilegală deţinută de Plahotniuc. Este foarte clar că oligarhul nu va ceda Puterea nici de bună voie, nici pe cale democratică. Compromisul la care au recurs socialiştii în cazul votului mixt, de teamă să nu fie instituit uninominalul dorit de Plahotniuc, a fost, în ultimă instanţă, tot o victorie a unui PDM care nu ar mai fi intrat în veci în Parlament. Prin votul mixt, PDM va intra în Parlament prin intermediul celor votaţi uninominal, care imediat după ce vor fi aleşi se vor înscrie în partidul lui Plahotniuc.

În acest context, Dodon, socialiştii şi moldovenii care-l susţin, după ce şi-au epuizat toate variantele de compromis, sunt nevoiţi să răspundă la toate provocările descrise în cel mai dur mod cu putinţă. RM a ajuns în situaţia în care nu poate fi salvată decît printr-o revoltă populară masivă, iar asta pentru că nu se prefigurează absolut nici un posibil exerciţiu democratic de eliberare a ţării din captivitatea Mafiei. Deja este prea puţin pentru a declara doar rezistenţă, necedare şi opoziţie politică parlamentară. În primul rînd, PSRM ar trebui să denunţe concesia votului mixt. În al doilea şi al treilea rînd…, un început de revoluţie paşnică, asta din perspectiva legalităţii conferită de majoritatea moldovenilor, iar mai apoi… repunerea în drepturi a Constituţiei prin epuizarea tuturor metodelor! Cum altfel pot fi pedepsiţi toţi cei care au furat şi şi-au bătut joc de ţară şi de toţi moldovenii din 2009 şi pînă acum?