Deputatul rus Leonid Sluţki cere pedeapsa cu moartea pentru luptatorii evacuati din Azovstal

Soarta luptătorilor din Mariupol deveniţi prizonieri de război a devenit subiect de dezbatere la Moscova. În timp ce purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, susţine că şeful său, Vladimir Putin, a garantat că aceştia vor fi trataţi „conform normelor internaţionale”, unii deputaţi cer pedepsirea lor, inclusiv cu moartea, sub acuzaţia că ar fi comis „crime monstruoase”.  

„Nu merită să trăiască după crimele monstruoase împotriva umanităţii pe care le-au comis şi care sunt comise încontinuu împotriva prizonierilor noştri”, a declarat deputatul Leonid Sluţki în stilul propagandistic adoptat de conducerea de la Moscova. În condiţiile în care pedeapsa cu moartea se află sub moratoriu în Rusia, Sluţki propune ca factorii de decizie de la Moscova să se „gîndească cu atenţie” la ridicarea acestuia în cazul luptătorilor de la Azovstal, calificaţi drept „nazişti” de autorităţile ruse.  

Înfierarea şi calificarea ca „nazişti” a tuturor luptătorilor de la Azovstal este la cote maxime la Moscova.  

„Criminalii nazişti nu ar trebui să facă obiectul unui schimb de prizonieri. Ţara noastră îi tratează uman pe cei care s-au predat sau au fost luaţi prizonieri, dar în ceea ce îi priveşte pe nazişti, poziţia noastră aici trebuie să rămînă neschimbată: aceştia sunt criminali de război şi trebuie să facem totul pentru a-i aduce în faţa Justiţiei”, a reacţionat şi preşedintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin.  

Eroi pentru Ucraina, aceşti luptători sunt prezentaţi ca răul absolut pentru Rusia. Moscova îi cataloghează drept „nazişti”, deşi doar cîţiva dintre aceşti luptători din Batalionul Azov s-au afişat de-a lungul anilor cu însemne susceptibile să indice o astfel de proximitate.

Potrivit presei ucrainene şi unor jurnalişti ruşi independenţi, Putin nu-i poate ierta pe luptătorii din Azovstal dintr-un motiv lesne de înţeles, şi anume pentru faptul că i-au respins din Mariupol pe separatiştii proruşi după cîteva săptămîni de ocupaţie în 2014.