DEPUTATII PPDA, REVOLTATI DE ACTIUNILE MAIEI SANDU: SETEA DE PUTERE ABSOLUTA NU ARE LIMITE
Supărarea și indignarea deputaților Platformei DA nu mai are limite. Aceștia se arată nedumeriți de acțiunile președintelui Maia Sandu. După ce șefa statului a declarat, luni, că "Parlamentul a avut posibilitatea de două ori să învestească un Guvern profesionist dedicat cauzei cetățenilor. Și în ambele cazuri Parlamentul s-a împotrivit", deputatul Maria Ciobanu a acuzat-o de minciună.
“Asta unde s-a întîmplat, doamnă Președintă? În care Parlament din lume? De ce și pentru cine faceți asemenea declarații?!”, întreabă Maria Ciobanu, într-o postare pe Facebook.
În replică, un alt deputat PPDA, fratele lui Andrei Năstase, Vasile, a scris că setea de putere absolută a Maiei Sandu nu mai are limite.
„Au fost două tentative mimate, de circ cu clounadă mediocră. Președinta nu a avut intenția de a identifica o soluție pro guvern anticriză, iar acest lucru este anticonstituțional. Dar setea de putere absolută nu are limite. Respect curajul DVS., de a spune lucrurilor pe nume în pofida valului de aplaudaci agramați, a trollimii ucigașe și a hipnozei colective induse de propaganda suburbană. Peste două mii de morți de la învestire, ratarea a 60 de milioane de euro nu contează o iotă în fața tăvălugului populist. Prefer să rămîn cu cei puțini și demni, decît să fac coadă la "palatul turcesc", a scris Năstase.
Sursa: Politics.md